92 de povești cu cărți

Natură moartă cu oameni citind cărți, ca sa rămână  vii…

Titlu: 92 de povesti cu carti

Autor: Stefan Caraman

Editura: Herg Benet, 2012

sc

Reticentă (pentru că mă așteptam, cine știe cum, la aceeași stare de spirit a autorului ca în ”Scrisori către Rita”), am furat din biblioteca unei prietene cărțulia cu copertă cartonată sau, oricum, nimic care să nu te încurce la colțuri. Și am răsfoit.

Previzibil, sunt exact 92 de povești (de ce 92 și nu 100 sau nu 90, nu știu, dar e, poate, doar un alt pretext pentru a ne face să gândim la cărți), mai mari sau mai mici, două rânduri sau două pagini, ale unor oameni care au o legătură, constantă sau tangențială, cu o carte – sau mai multe, după caz. De la tatăl care, sperând să dea un exemplu bun copiilor săi, începe să citească, până la un pușcăriaș tocmai eliberat care cumpără cărți străinei întâlnite într-o cafenea dintr-un oraș mic și nou. Unele povești mai cuminți, altele aproape interzise pentru cei care se laudă cu o mască de pudici. Unele la care zâmbești, altele care te pun pe gânduri – metaforic vorbind, desigur.

Când o termini – de citit, cartea – sau când te oprești după vreuna dintre povești ai un sentiment ciudat. Undeva între sec, amar și latență. Și asta nu pentru că stilul autorului ar fi fad (chiar dimpotrivă!), ci pentru că fragmentele de viață dintre pagini sunt ale unui om ca mine, ca tine sau ca altul, ale unui om simplu, care nu pretinde a fi dominat Hollywood-ul și nici nu va scrie un ghid despre cum să ai cele mai mari cuceriri. Sunt povești ale unor personaje care, întâmplător, trec printr-un episod cu ajutorul cărților, prin ele sau din cauza lor. Vânzători ambulanți de cărți, librării care sunt și nu sunt, cititori care devin cărți și volume ce strigă după tine.

Dacă sunteți curioși, o căutați. Pentru că vă veți găsi în ea, la un moment dat, în două rânduri sau în cinci pagini. Pentru că are un fel ciudat de a nu pune punct până nu termină povestea, astfel că citești, dictat de virgule, ca și cum asculți un prieten care povestește ceva. În acea continuitate a omului care vorbește din suflet și nu prin rațiunea ortografică. Pentru că spune lucruri adevărate, în același stil inconfundabil al Scrisorilor către Rita.

Noroc cu cărțile, lucrurile nu mor cât timp scrie cineva despre ele.

4 păreri la “92 de povești cu cărți

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.