Se trezise, dar încă nu voia să deschidă ochii. Poate își amintea visul pe care îl trăise, atât de frumos colorat.
Dar oare ce zi era?… Duminică parcă. Deci, azi trebuia să plece el…
„Sper că nu a plecat deja!” gândi, fără să deschidă ochii. Era totuși prea multă liniște… Oftă; nici nu apucase să își ia La revedere de la el.
Simți pe cineva mângâindu-i spatele și își opri respirația pentru o clipă.
„Deci n-a plecat…”
***
Nu vreau să plec. Iar o las singură și, deși știu că e puternică, pare atât de fragilă. Așa, dezbrăcată de inhibiții – și nu numai – pare feminină; a renunțat la răceala de care dă dovadă îl general.
Și tatuajul ăsta… What goes around, comes around. Nu știu ce i-a venit să și-l facă. Zice că nu e permanent, dar ai ei tot îl vor vedea…
A vrut să mi-l arate aseară. „Nu pot aici, pe plajă.” mi-a șoptit și m-a prins de mână, ducându-mă în camera ei, sub privirile mustrătoare ale prietenelor sale. Dar abia acum îl văd mai bine. Și îl simt… Și l-a făcut pe spate, nebuna. Iar costumul sumar de baie pe care îl poartă îl lasă la vedere, dar se pare că avea și alt motiv să mă ducă în cameră.
O mai mângâi o dată – tresare. Of, doar o mângâiere, și trebuie să plec. Dar a făcut-o special ca să fie sigură că mă întorc la ea; iar acum e învelită pe jumătate cu cearșaful…
O să pierd trenul….
– Nu pleca, murmură ea; nici nu știam că era trează.
– Trebuie, i-am șoptit, sărutând-i umărul gol. Trebuie…
A oftat și s-a ridicat în șezut.
– Te întorci? Sau am fost doar o aventură de-o vară? zâmbi.
– De două veri, am propus. Doar dacă vrei.
– Trebuie să pleci, aminti ea gânditoare.
M-am ridicat și am sărutat-o pe frunte; dacă încercam altceva, sigur nu mai plecam…
– „What goes around, comes around.”; a zâmbit. O să vin înapoi, i-am promis, ieșind din cameră.
Andra Pavel 