Un vis de-o… viață

Pentru că postările prea lungi nu îmi permit să vă transpun textul integral, vă trimit spre fiecare parte și vă las un mic fragment. Pentru a citi unul dintre fragmente, dați click pe titlu și veți fi redirecționați.

Behind closed doors

„ De-a lungul peretelui din stânga, o bibliotecă plină. Nu mă uit la titluri. Știu ce a citit – ce citește. Între ea și ușă – de care nu m-am desprins încă – e o floare înaltă. Îmi desfac haina și dau fularul jos, punându-le pe brațul canapelei apropiate de mine. Dau puțin foile într-o parte și mă așez, de parcă mă tem că se va rupe sau strica ceva.”

Poate

„- Pleacă! îi șoptesc. Se ridică repede pe vârfuri și își izbește buzele de ale mele. Când o împing în spate e prea târziu – singurul lucru care mă atrăgea la ea, gustul buzelor, m-a înveninat. Se așează iar între schițe și își aprinde o țigară.
– Vrei să plec? spune, privind la nivelul ochilor ei.
– Poate…”

Lună plină

Uitați-vă la lună! O vedeți foarte bine, nu? E cât se poate de reală. Dar, când soarele strălucește, luna nu se vede deloc. Cam așa a fost. Eu am fost luna… Când a ieșit soarele, el nu m-a mai văzut…”
Șapte
„De la intrare, am numerotat cu autocolante colorate șapte pași până în mijlocul camerei de zi. Pe canapeaua din față, șapte lalele albe o privesc timide. „Adam și Eva”, ediție veche, și șapte lumânărele parfumate sclipesc de pe birou. Șapte…”
Gelozie

„Dacă n-am face greșeli, n-am ști că nu suntem perfecți. Mai rău e când repetăm aceleași greșeli mereu și mereu…”
Luptă

„Pare dintr-o dată îngrozită. Îngrozită de-a dreptul. A cuprins-o un tremurat de care nu pare conștientă. Îi bate inima mai tare. A luat cartea iar în brațe și vrea să citească. Nu poate. Nu vrea să recunoască nimic.”
Putere

„– Oare ce face? murmură, încă așteptând să se audă o voce la celălalt capăt. Se oprește brusc. Mă îndrept în scaun, pe când ea spune un „Bună!” ușurat. Ascultă cu atenție. – Alin? A, deci…”
Implicare

„Se îneacă și își acoperă fața cu mâinile. Mă desprind de el și  vreau să o îmbrățișez, dar se lasă să cadă pe pardoseală și mă sperii când cuprind cu brațele doar aer. Oh, doare din nou. Știu că doare. Mă las în genunchi, dar e întotdeauna cu un pas înainte, așa că rămân singură pe jos, iar ea se plimbă iar prin cameră.”
Iubire de primăvară

„Vorbește frumos. Vocea ei sună lin printre notele neînțelese ale vântului. Melodia cântă încet, de la telefonul ascuns undeva sub o carte. Cu privirea întoarsă spre sine, inspiră calm. Îmi iau ochii de la fața-i senină și citesc.”
La mijloc

„Nu zice nimic. Încerc să îl gâdil și se ferește, dar atât. Oh, nu te pot lăsa să fii trist.Mă ridic și mă pun deasupra lui, cu genunchii în dreptul taliei sale. Simte mișcarea și deschide pe furiș ochii, dar îl văd. Surâde hoț și oftează iar.”
Pentru ceilalți

„O pot recunoaște după pas, după parfum sau după felul în care își mișcă mereu mâna, ușor în sus, ca să mute poziția ceasului de la încheietură. Acum, după câte săptămâni nu am vorbit, mă tem cumva să mă apropii…”

Nu râde… citește-nainte

Ridic privirea. Decembre? De ce a ales o poezie de iarnă? Mă privește cu ochii strălucitori, umezi, acum cu ceașca caldă între degetele roșii de frig. Îi zâmbesc și vreau să o sărut. Mă lasă să îi ating buzele, apoi șoptește cu respirația caldă pe fața mea.– Nu râde… citește-nainte.”

Cântecul focului

 „Deschid brusc ușa și rămâne cu versurile pe buze. Zâmbesc. Of, of… A cunoaște și-a iubi. Nu merg separat. Nu spune nimic, nu se mișcă. Intru în cameră și mă așez lângă el. Îmi las capul pe umărul lui. Mă privește cu o sclipire în ochi pe care nu o înțeleg. Oftez încă o dată, căci aș vrea să întreb, dar nu-mi va spune, așa că nu are sens. Citesc ultimele versuri, pe care nu mai vrea să le spună.”

Je l’aime à mourir

„- Cântă-mi melodia aia cu podul între noi și cer, mă roagă ușor, încercând să-și amintească versurile. Dar nu știu la ce melodie se referă.– Fredonează-mi tu puțin, o rog amuzat.– Elle a bati des ponts
Entre nous et ciel
Et nous les traversons
A chaque fois qu’elle
Ne veut pas dormir.

I’ll love her ’till I die

„- Se întâmplă că nu e corect.– Ce? Mediile? Faptul că noi suntem iar primii? spune, apăsat dar fără să ridice tonul.– Da, bombăne Laura.– Serios?!Toți dau din cap aprobator. Ligia se sprijină de banca din spatele nostru și își atinge ușor o tâmplă. Dacă aș putea să-i bat pe toți, doar ca să nu o mai supere pe ea nimeni, aș face-o…– Hai să vă spun eu ceva. Voi ziceți că am primit notele tot anul pe nimic. Dar gândiți-vă.

La distanță

„- Atât? O scuză va rezolva o vară? Va rezolva dezamăgirea că am trimis mesaje în van, sau că am rămas tablou când am auzit azi de la colegi, de la amici?!? că ești unde ești. Fir-ar, Mihai, mă doare ca dracu toată povestea asta. Hai să o terminăm. Ori, ori… Nu mai pot.”

Unsprezece ore

„- Știi ce zi e azi? întreb într-un timp. Dă din cap că nu. Unsprezece noiembrie două mii unsprezece…Chicotește. Numere. Favoritele ei. Întotdeauna! Și ciudățeniile îi plac. Ciudata mea iubită…- Da, știu… Am tot încercat. Și nu găsesc nimic relevant, recunoaște supărată, apoi îmi atinge obrazul cu buzele. Adică nimic relevant la numere, nu la tine, se amuză și mă sărută iar și iar.”

Am apărut din visele tale

„- De ce întrebi? Nu-ți pasă oricum…Fir-ar! Fir-ai tu! Las pătura să cadă pe lângă mine. Dacă n-aș ști că suntem la fel de descoperiți, mi-ar fi jenă. Dar… Nu mi-e. Încerc să nu tremur, nu las răceala să-mi cuprindă coloana, pielea sensibilă acum la orice atingere.- Mihai, nu mă ascund. Nu mă voi ascunde de tine niciodată. Doar… Haide înapoi în pat. Dormim… Nu mai sta aici. Te va cuprinde frigul. Și pe dinafară și pe dinăuntru.”

Prieten?

„- Mi s-a părut. Da, așa e.Nu mi s-a părut, dar… o las în iluzia ei. N-am niciun scop să fac asta. Să îi despart. Trebuie să mă creadă. Nu pot să-i spun asta acum, și-ar da seama că plâng.- Bine, te las, zice și îmi închide iar, probabil să mai plângă.Închid și eu. trebuie să-mi revin. Mihai…”

Joc

„Face un pas până ajunge destul de aproape încât să-i simt parfumul. Fum de țigară. Parfum. Vânt. În încercarea de a desprinde brățara, îmi atinge pielea brațului cu degetele. Rămân fără cuvinte, mai să nu răsuflu. Privesc printre gene la el, în sus. Are un zâmbet pierdut pe buze și respiră încet, de parcă stă deasupra cenușii gata să fugă la orice atingere.”

Asumare

„-Știi cum fotografiezi parfumul?

– Nu.

– Îl imprimi în memorie.”

 

14 păreri la “Un vis de-o… viață

  1. Pingback: Poate « Ada Pavel

  2. Pingback: Poți promite? | Ada Pavel

  3. Pingback: Luptă | Ada Pavel

  4. oare ti-am spus cat imi place povestea asta?
    cat de frumos se-nfiripa unele sentimente, indiferent de cum sunt (mai triste sau dimpotriva; mai profunde sau destul de..)

    ti-am citit muuulte din „creatiile tale” (exceptionale, desigur) si pot spune ca unele dintre ele sunt scrise pentru „a fi citite”, iar altele vin ca o „adresare a sufletului..”
    din categoria a2a face parte si acest text.. (foarte frumos)
    insa, (opinie „incarcata cu tot ce tine de personal” 😆 ) aceste texte „subiective” sunt ca un sirop dulceag.. de ce? pentru ca este facut dintr-o lingurita de zahar si restu apa.. pune putin mai mult zahar si vei vedea ca poate fi si mai „bun”.
    sper sa intelegi la ce ma refer 🙂 :*

  5. Pingback: Putere | Ada Pavel

  6. Pingback: Implicare | Ada Pavel

  7. Pingback: Nu râde… citește-nainte | Ada Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s