În brațe străine

„În brațe străine” – Andra Pavel, Ed. Crime Scene 2011

Comandă online!

Dacă speram că voi adormi, mă înşelam. După ce m-am învârtit de pe o parte pe cealaltă a patului, am realizat că era inutil, aşa că m-am ridicat; mi-am luat mobilul şi portofelul şi m-am postat la restaurant. O cafea nu aveam cui să cer la ora aia, dar nici să stau degeaba nu puteam. Am coborât la barul hotelului. Era pustiu, iar barmanul moţăia pe un scaun. Când mi-a auzit paşii, a ridicat privirea şi a zâmbit; i-am zâmbit înapoi. Am cerut o cafea.

– Nu prea avem…

– O excepţie, pentru mine? am încercat să-l conving, cu fărâma de luciditate pe care o aveam.

– Şi mie ce-mi iese la afacerea asta? a ridicat o sprânceană, aplecându-se puţin peste bar.

– Nu mă vrei; sunt plină de complicaţii. Se trase înapoi.

– Poate îmi plac complicaţiile, zâmbi, pornind filtrul.

– Crezi? Dacă poţi să îmi afli cine Dumnezeu e Manole ăla, îţi dau ce vrei.

N-avea cum să îl ştie, deci nu trebuia să-mi respect promisiunea; speram…

– Florin Manole?

Am făcut ochii mari – nu trebuia să îl cunoască.

– Ce ştii despre el?

– A fugit din oraş după ce familia îi era ameninţată de David, începu după un minut, în care auzisem doar aburul fierbinte fugind din ceașca albă. Se pare că nu au scăpat oricum de el, spuse, punându-mi în faţă o cafea caldă.

– Cine e David?

Şi-a sprijinit coatele de bar, privindu-mă suspicios. Sau era doar lipsa somnului…

– Cel mai tare din parcarea… traficanţilor.

Mi-am amintit de ce spusese barmanul – celălalt barman – mai devreme. „Nu-i place când cineva îi fură distribuitorii.” Sau ceva asemănător. Dacă logica mea funcționează încă, este posibil – chiar probabil – ca David să fie cel care îmi urase „Bun venit” în spatele barului…

– Are tatuat un trandafir roşu? am întrebat.

– Dacă eşti una de-a lor, m-a luat dracu’, se lăsă înapoi, aşezându-se pe un scaun. Am negat din priviri. Atunci de unde ştii?

– Să zicem că am început relaţia pe picior greşit, am bombănit.

– Nu ţi-a plăcut marfa?

– N-am încercat-o. E de calitate? am schimbat ideea, fericită că nu trebuia să dau detalii.

– Puştiu’ lui Manole are marfă bună. Ălorlalţi nu le oferă acelaşi privilegiu.

Era ceva cu băiatul ăsta şi nu înţelegeam ce.

– M-am prins. Tu eşti tipa care a venit cu Salvarea şi care l-a bătut pe puşti, se ridică, mândru de descoperire.

– Pe puştiu’ lui Manole, am aprobat. Cred că eu am venit cu Salvarea…

Se pare că avusesem o problemă destul de mare, dacă întreg hotelul știa de plimbarea mea de pe… patul din spate al Ambulanței. Nu-mi amintesc, însă, nimic.

– Uite, eu am fost unul de-al lor. Îşi ridică mâneca tricoului alb până deasupra umărului, descoperind o urmă de arsură. O arsură de ţigară.

– Iniţierea?

– Marcarea. Ca pe vite. Ideea e că am autonomie şi protecţie acum. Dacă reuşeşti să te bagi pe sub pielea mea, nu o să îţi facă niciun rău.

„În plus…”

– Pe sub tricoul tău, mai repede, am şoptit, apoi am luat o gură din cafea – uitasem de ea…

– Mno, te-am văzut cu domnul. E violent. Doar să promiţi că mă finanţezi.

– Cine a zis că am de unde?

– Nimeni nu îl caută pe Manole dacă nu are bani. Iar băieţaşul nu trage decât la bogătaşi.

– E din familie, am constatat, uimită de câte pot afla la o simplă cafea.

N-a mai zis nimic; voia ceva, sau cum?

– Bine. Ce vrei ca să îmi răspunzi la orice întrebare?

Şi-a mângâiat maxilarul cu degetele – reflex, din câte observasem – şi mi-a zâmbit pervers. I-am întors aceeaşi reacţie; s-a îmbujorat. Haha…

– O oră cu mine, după ce termin programul.

– Adică peste câţi ani?

– Peste jumătate de oră.

Am oftat. Nu voiam să merg cu el niciunde şi nici să îl enervez iar pe Cătă. Asta ar fi fost mai mult decât un flirt şi numai propunerea lui mi se părea trădătoare. Poate scăpam cumva, deşi riscam serios să fie încă în „familie” şi să spună tot ce vorbisem noi în seara asta.

– De ce David îl ameninţa pe Manole? am început, afişând o expresie pe care niciun purtător de testosteron nu o putea refuza.

– A împrumutat de la el şi nu a fost în stare să-i dea înapoi. Accepţi?

– Pentru ce? am insistat.

– Pentru tratamentul nevestei, apoi pentru datoriile la poker. Eşti de acord…

– Cancer, am completat. Puştiul de ce e în prostia asta?

– A intrat ca să o scape pe sora lui. Nu putem merge la tine.

– Şi un post decent nu l-ar scoate de acolo, aşa-i?

– Depinde ce le oferi lor. Am cătuşe şi bici.

La dracu’! Mult prea complicat pentru mine. La partea cu băiatul mă refer. Informatorul meu poate aştepta. Ce-aș putea eu să le ofer, astfel încât să-l lase pe puști, asta implicând probabil să uite și datoriile lui Manole?

Acum realizam că rămăsesem cu cana la jumătatea drumului spre gură şi mă aplecasem înainte, încruntată, iar el îşi încrucişase mâinile la piept şi se cocoţase pe masa din spatele lui. Îl intimidam? Nu cred că aș fi reușit, nici să vreau, dacă el fusese sau era implicat în mafia locală. Cât despre propunerea lui, o parte din mine era tentată să accepte o partidă cu un „bad boy gone good”… Sau era doar efectul atâtor factori care acționau asupra gândirii mele. L-am privit printre gene și a început inima să-mi bată mai tare. Nu, nu încă! mi-am zis, descrețindu-mi fruntea. Sunt în interes profesional – având în vedere că sunt concediată, orice nu îmi aduce beneficiu fizic e profesional.

– Şi ce ar putea vrea de la mine? am continuat, pe un ton neintenționat schimbat, mai cald.

– Să fii a lor. Un fel de avocat, mediator, cum vrei tu să-i zici.

Mă gândeam eu. Marioneta lor. Fata lor. Oricât de mult aș vrea să îl scap pe puști, să dau viața Georgianei și pe cea a Anei,  de la Agenție – oricât de ciudate și pline de compromisuri ar fi – pe o viață periculoasă, necunoscută, șubredă, nu mă atrăgea.

M-am uitat iar la fața lui palidă și aşteptam să mai facă vreo aluzie la propunerea pe care o aprobasem indirect, deși nu eram sigură că vreau să o onorez. El însă mă privea cu o sclipire în ochi, de parcă spera să fiu de acord cu un astfel de schimb.

– Ai uitat să-mi spui că ştii să muşti, am râs, preferând aluziile sexuale în schimbul unei discuții serioase despre Mafie.

– Ai fi în stare, constată, evitând replica mea, nevenindu-i să creadă. Am dat din cap, deşi nu eram sigură că nu avea dreptate; poate, cu ajutorul potrivit…

– Ai putea reuşi să-i pui cu botul pe labe, dar ai ieşi şifonată.

– Cred că acum ţi-ai dori să fii înapoi acolo, am şuierat, neînțelegându-i scânteia din priviri și tremuratul ușor al buzelor.

– Nu. Nici pentru tine, deşi tu meriţi orice.

– Aproape orice, l-am corectat. Şi o să o iau ca pe un compliment.

Era isteţ şi cam pe aceeaşi undă cu mine. Îmi plăcea de el. Îmi plăcea să vorbesc cu cineva fără să ridicăm vocea, sau să plănuim vreo intrare prin efracţie. Doar flirt, doar cuvinte cu două sensuri.

– Îmi place de tine, a spus, coborând de pe masă şi apropiindu-se de mine, până când i-am simţit respiraţia caldă pe faţă.

– Asta nu e bine, am dat încet din cap, zâmbind.

– Binele e relativ…

– Adică? m-am încruntat, nedumerită.

– Spre exemplu, dacă te duci la David. Va fi bine pentru el și pentru cel pe care îl va lăsa să profite de tine, va fi rău pentru tine. Și vorbim de aceeași situație, spuse depărtându-se puțin. Mi-am sprijinit coatele pe tăblia barului și capul în mâini,  gândind.

– Nu e aceeași situație. Situația lui e că a câștigat o fată „bună”, în schimbul unui puști pentru care poate găsi oricând înlocuitor. Eu o să mă simt agresată, violată, apoi abandonată într-o lume pe care nu o știu. Asta ar fi situația mea.

A surâs, oftând ușor, probabil considerând că a început o discuție prea lungă. Eu eram curioasă cum judecă el și până acum era bine.

– Altă situație. Soțiile lui Manole nu știu una de cealaltă. Totul e bine.

– De unde știi tu de cele două? am intervenit.

– Stai, ridică un deget într-un mod ce mie mi-a părut amuzant. Am râs ușor și l-am lăsat să termine.

– Dacă ele ar afla de existența celeilalte, nu cred că vor avea aceeași pace sufletească. Deși situația a rămas neschimbată.

Aici avea dreptate. Dar țineam neapărat să îl contrazic…

– Dar ele ar afla una de alta doar dacă ar interveni ceva, iar asta presupune schimbarea situației.

O moarte, spre exemplu… Sau o dublă identitate.

– N-o scot la capăt cu tine, chicoti și se întoarse la niște pahare, pe care se apucă să le șteargă.

– Haide! Nu mă lăsa nelămurită, m-am rugat pe un ton moale, aplecându-mă puțin în față. S-a înapoiat, cu un șervet în mână.

– Bine. Dacă nici așa nu înțelegi, nu știu ce-aș mai putea zice.

– Heeei! m-am împotrivit amuzată. Nu sunt grea de cap. Doar obosită și, se pare, plimbată cu Salvarea. Explică-mi, te rog.

– De acord, râse. Presupunem că ai accepta ca noi doi să plecăm împreună din bar.

– Adică împreună la tine, am insinuat, amintindu-mi de părticica – prea mare, ce-i drept – din mine care voia să îl cunoască mai bine de atât.

– Da. Presupunem, nu sări! spuse repede când voiam să protestez, mai mult de formă, la siguranța de care dădea dovadă. Așa, pot să zic?

Am oftat ușor și i-am făcut semn că tac.

– Pentru mine, asta va fi complet bine, continuă, atingându-și maxilarul. M-am strâmbat la el și a zâmbit nonșalant. Pentru domnu’ va fi rău. Foarte rău. Iar pentru tine, sper că va fi bine.

– „Speri”? Te ajut eu aici. Mă voi considera o trădătoare, infidelă, ușuratică. Dar astea sunt doar dilemele mele, am spus încet, cântărind din nou în minte cât de mult îl vreau.

– Dar crezi că în noaptea asta nu ți-ar putea fi bine? zise, apropiindu-se iar de fața mea.

– Serios. Nu mă vrei, am bolborosit.

– Nici măcar o noapte?


27 de păreri la “În brațe străine

  1. Din cate am citit prin..interviurile tale ,cred…”Desculta in ploaie” e un roman la care lucrezi.(sigur,ai scris si la sfarsit,dar am fost absorbita)
    Sincer,pana acum nu mi-am dat seama ca ai sectiunea asta aici.
    Mi-ar placea sa citesc mai mult.Imi place ca pui accent pe detalii in scrierile tale.

  2. acum am terminat de citit „In brate straine”…cartea ta a fost un premiu pe care l-a castigat blogul meu inscris la rubrica lui Costin Comba „Life in pictures”…
    mi-a facut placere sa o citesc…este scrisa intr-un ritm alert,viu…am avut senzatia ca vizionez un film plin de suspance 🙂
    felicitari !
    iti doresc inspiratie nelimitata si spor la scris…bafta pe mai departe si astept sa te mai citesc 🙂

    • Uau, superb! Mă bucur tare tare că ai câștigat, că a ajuns, că ai citit-o și că ți-a plăcut! Mie mi-a făcut plăcere să o scriu, cred că, într-un fel, se simte…
      Mulțumesc mult de urări! Să fie!

  3. Buna seara. Am citit un fragment din aceasta carte, „In brate straine” si mi-a placut. Mi-ar placea tare mult sa castig aceasta carte , sa o pot citi. Felicitari.

    • multumesc! am scris „Sărutul morții” la patru mâini și „În brațe străine” singură 🙂 Ambele polițiste, însă acum lucrez la un alt stil. Multumesc de urări! Să fie!

  4. Nu pot sa cred! Andra, chiar nu stiam ca scrii romane din astea, mai cumparam si eu de la Flacara, dar acum mi-am cam pierdut obiceiul de a mai cumpara carti 😦 nu, ca nu as vrea, dar nu mai simt euforia asta de a cumpara si nu ma mai simt atrasa de niciun titlu si nici reclame nu am mai vazut pe la televizor… Poate simt ca deja am prea multe pe care trebuie sa le citesc 😀
    Oricum felicitari pentru scriere si voi mai rasfoi paginile blogului tau 😀 te pup.

  5. Nice! Ma bucur mult pentru tine ca ai reusit sa publici aceste doua carti. Presupun ca e visul fiecarui scriitor. Iti urez mult succes in continuare si ma bucur ca ne-am cunoscut. Ai incercat mereu sa ma ajuti intr-un fel sau altul 🙂
    Oricum, m-ai starnit destul cu acest fragment, mi-ar place sa continui sa citesc, dar mi-e cam greu sa o comand :)) poate la anul, cand ma voi intoarce in romania voi reusi sa-ti cumpar cartile.
    Te-am pupat!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s