Locul lor

1. Acolo

                 Mergea pe trotuarul prăfuit, cu șuvițele rebele certându-se cu vântul năvalnic care o făcea să închidă ochii și să meargă, bazându-se pe amintirea a câți pași are de făcut până să cotească. Auzea o mașină în spate, dar nu îi păsa – ea era pe trotuar. Mergea încrezătoare, cu ochii închiși, cu pachetul de țigări în mână.

A simțit cum pachetul îi alunecă, și s-a oprit brusc, deschizând ochii. În fața ei, o mașină roșie oprise de-a latul străzii înguste. S-a întors instinctiv după pachet și aproape a dat peste băiatul care stătea exact în spatele ei, zâmbindu-i.

I-a întors o privire suspicioasă, iar el și-a arătat dantura perfectă într-un surâs cald.

            – Pachetul meu? întinse ea mâna.

            – Nu mai fuma, îi șopti, apropiindu-și fața de a ei.

            – De ce nu?                              

            – De ce da? insistă el.

            – Dă-mi pachetul, oftă fata, încercând zadarnic să smulgă-i pachetul din mână.

            – Hai cu mine! îi propuse, deschizând portiera.

            – Unde? întrebă ea, încrucișându-și mâinile la piept.

            – Acolo…

Nu; nu mai voia acolo, pentru că… Nu mai voia iar toate acele trăiri, nu. Se apucase de fumat tocmai ca să uite mirosul acela… și fugise de el atâta vreme ca să renunțe acum? Tocmai acum, când o aștepta Mike acasă…

            – Te rog, insistă el. Doar să vorbim; doar…

I se pierdea glasul când se gândea cu câtă dăruire se afișase ea acolo, cândva, când erau încă… Încă nebiruiți de cotidianul zilelor.

            – Nu… Nu pot, se bâlbâi ea. Mă așteaptă Mike, porni din nou, trecând pe lângă mașina roșie. Băiatul o prinse de braț și o trase lângă el.

            – Cu ce e el mai bun ca mine? șopti furios, cu ochii sclipindu-i.

            – Nu mai vreau, bolborosi ea, ferindu-și privirea și retrăgându-se din strânsoarea lui.

            – Nu mai vrei să râzi? îi strigă în urmă. Nu mai vrei să visezi?

Fata s-a oprit și s-a întors, cu ochii în lacrimi, cu vântul încă vuind din spatele ei, propus parcă că îi tulbure și mai mult gândurile.

            – Nu mai vreau să doară, șopti, apoi începu să fugă în direcția opusă. Nici nu era sigură că o auzise, dar nu-i păsa. Făcuse prea mult rău ca să îi mai dea vreo șansă. Nu îi plăcea calmul lui Mike, dar era mai în siguranță așa.

            A rămas cu ochii după ea până nu a mai zărit-o în spatele monștrilor de beton. S-a urcat în mașină, învârtind în mână pachetul de țigări. Îi era atât de dor de ea, cu toate cuvintele ei întortocheate și insinuante, cu tot ce însemna Clara. Dar nu o mai putea avea, că era a lui Mike. L-ar fi putut bate chiar în seara asta, dar ce bun îi aduce în ochii ei? Mai bine îl lăsa în pace; oricum, ea părea prea convinsă să nu-i mai vorbească.

            Dar putea să îi vorbească tipului, nu? Să îl întrebe ce vrea el de fapt de la Clara. Iar ea nu va afla niciodată. Sigur, putea face asta. Dar ce să-i spună?

Nu conta. Oricum pornise mașina; avea să se oprească în fața blocului ei.

2. Amenințarea

            Își privi ceasul scump – era aproape trei dimineața, iar el nu apăruse. Dacă mai stătea mult în mașină, încercând să ghicească fețele și persoanele prin întuneric, adormea cu capul pe volan. Tocmai când voia să se dea bătut, a ieșit el din scară, ridicând gulerul hainei – era frig, iar vântul nu se oprea de trei zile. A coborât din mașină și a traversat bezna străzii în fugă, apoi a ajuns în urma lui Mike, care grăbea pasul, simțind pericol.

            – Stai puțin, îi strigă Daniel. Mike se opri, fără să se întoarcă, tremurând – de frig și frică.

            – Mersi, bolborosi ironic Daniel, ajungând în dreptul lui. Uite, te rețin doar o clipă, că e târziu. Nu știu dacă știi, dar eu țin mult la Clara și eram curios ce intenții ai.

Mike asculta, mai mult preocupat de frig decât de vorbele brunetului. Când realiză că acesta aștepta un răspuns, își descleștă dinții și spuse, clar și tăios, ca vântul ce îi înconjura.

            – Clara e o fată de treabă și sunt dispus să îi ofer orice dorește.

            – Dar știi ce dorește? insistă brunetul.

            – Nu pe tine, asta e sigur, i-o reteză Mike, apoi trecu pe lângă el, grăbit.

            – Te crezi șmecher? strigă Daniel, furios. Probabil Clara îi spusese niște minciuni, ca să nu mai întrebe de el, dar nu-i convenea să renunțe așa ușor la ea.

            – Uite, se codi Mike, chiar trebuie să ajung acasă.

            – Te duc cu mașina, se prefăcu el calm.

            – Nu, mersi; stau aproape, încercă să încheie discuția.

            – Bine, dar ai grijă ce faci, îl amenință Daniel. Mai trec pe la tine, șopti, întorcându-se apoi spre mașină.

            – Du-te dracu’, îl auzi pe Mike bolborosind în urma lui. Se năpusti furios asupra lui, dându-i pumni și picioare, până când acesta căzu, gemând, pe asfaltul rece.

            – Să-ți fie învățare de minte, îl scuipă. Să mai vorbească gura fără tine, îl împinse încă o dată cu piciorul, apoi plecă la mașină și dispăru în noaptea neagră.

Mike rămase pe trotuar, ca un cerșetor, fără să se poată mișca, fără să se gândească la altceva decât la Clara. Îi era teamă că idiotul ăla se va lua și de ea.

            A închis ochii, sperând să îi amorțească simțurile.

Adormi.

3. Se va sfârși?

             A doua zi, la școală, Clara nu reușise să dea de Mike; nu venise de dimineață, cum obișnuia, nici la 10 să bea cafeaua pe scările ce duc la sala de festivități, nici în pauza mare, la cantină. Era hotărâtă să meargă la el la clasă – ceva se întâmplase.

A intrat în sala mare și a încercat să îl zărească printre privirile iscoditoare ale colegilor; nu era. Nimeni nu știa nimic de el azi. A ieșit, încercând să-l apeleze, dar i-a respins apelul.

            – Clara! își auzi numele strigat de o colegă. Au pornit amândouă înapoi spre clasă.

            – Ce-ai pățit? începu colega. Clara oftă, dar spuse că nimic nu s-a întâmplat, deși era conștientă că mințea.

După ore nu se duse acasă, ci se opri în parc; sus, pe treptele îmblânzite de timp, Mike stătea cu privirea pierdută printre norii ce amenințau orașul.

            – Mike… Ce s-a întâmplat? încercă fata să îi surprindă privirea, dar acesta se feri, ascunzându-și fața în gluga hanoracului.

            – Nimic, răspunse răgușit. Du-te acasă, o să răcești, o îndemnă.

            – Nu plec până nu îmi spui ce s-a întâmplat, insistă ea. Lasă-mă măcar să stau aici, cu tine, se așeză pe treptele reci.

Vântul nu înceta nici acum, iar ei îi era frig; s-a ghemuit la pieptul lui, iar el și-a pus mâinile în jurul ei.

            – Mi-am făcut griji, știi? îi șopti Clara.

            – Și eu, murmură băiatul, oftând.

Clara îl privea cu coada ochiului și a tresărit încet când a văzut vânătaia de la ochiul lui, dar n-a zis nimic. Știa sigur că fusese Daniel și de data asta nu mai scăpa așa ușor.

            A reușit să îl convingă să meargă acasă și au mers de mână până în fața blocului lui.

            – Îmi pare rău, spuse încet fata, sărutând-l pe obraz, apoi plecând fără niciun alt cuvânt.

În fața blocului ei, nimeni altul decât Daniel. A mers apăsat până în dreptul lui, privindu-l rece.

            – Iar tu?

            – Pachetul tău de… , începu el, dar Clara îl întrerupse, recuperându-și violent țigările. Cu plăcere, continuă, ironic.

            – Ce dracu’ ai cu Mike? Nu înțeleg, răbufni fata, împingându-l în umăr.

            – Ce-am? se prefăcu el.

            – Fii atent, îl amenință ea cu un deget îndreptat spre fața lui. Lasă-mă în pace și lasă-i și pe cei care sunt cu mine. Nu te mai băga. Noi doi suntem trecut.

Băiatul o prinse de încheietură și o lipi de el, șoptindu-i la ureche:

            – Și tresărirea din privirea ta? Aceea pe care o aveai când erai fericită? Ea unde e?

Clara de desprinse violent, privindu-l cu ură.

            – Du-te dracu’! îi strigă, apoi intră furioasă în scara blocului.

Ea știa prea bine că încă îl iubește, dar nu îl mai voia. Nu mai voia acea relație care îi adusese atâtea necazuri. Totuși, ultimele zile, în care el reapăruse în peisaj, o amărau, o făceau să regrete că îl părăsise acolo, în același loc unde începuse totul.

Oare avea să se sfârșească vreodată?…

4. Ca toți ceilalți

            – Târfa, surprinse Clara, trecând pe lângă un grup de fete pe holurile liceului. Nu și-a dat seama că e vorba despre ea până când una dintre fete s-a strâmbat la ea. A rămas blocată cu ochii la ele. Ea, târfă? De unde până unde? Și cine erau ele să o judece, chiar de ar fi fost?

            O altă lovitură, fizică de data asta, provenită de la un băiat care a trecut mai mult prin ea decât pe lângă ea, a dezmeticit-o și a pornit cu pas calm, dar tremurând, spre grupul fetelor.

            – De ce? reuși să-și cuprindă întrebările.

            – Pentru că îl înșeli pe Mike cu Daniel, iar pe Daniel cu Cris, scuipă una dintre ele, sigură pe ea.

Ce treabă avea Cris? Cris, care era prietenul ei din copilărie, cel pe care îl considera ca un frate…

            – Cine v-a mințit? încercă ea să pară distrată.

            – Lora, răspunse repede o alta, urmată de priviri fulgerătoare; se pare că nu trebuia să fi spus numele.

            – Și Lora cine mai e? insistă Clara.

            – Tipa de la a 12-a; ar trebui să o cunoști, doar e sora lui Daniel.

Sora lui Daniel?!? Deci tot Daniel… Dar ce… Omul ăla era incredibil. Acum juca murdar. Of, de ce făcea asta? De ce nu ieșea odată din viața ei?

            – Hei, Clara, o prinse Mike de braț, trezindu-o din gânduri. Hai cu mine, îi șopti, trăgând-o efectiv până în baia băieților, într-o cabină. Deși vedea încotro, nu știa dacă să se împotrivească sau nu. A lipit-o de perete într-o cabină, sărutând-o apăsat.

            – Ce-ai pățit? bolborosi Clara, reușind să respire o clipă.

            – Nimic. Mi-era dor de tine, răspunse fără respirație Mike, strecurându-și mâinile pe sub bluza ei.

Voia să îl simtă mai aproape decât îl simțise vreodată pe Daniel, dar nu aici, nu acum, nu după ce auzise. Dar căldura buzelor lui o răscolea și nu reușea să zică nu.

            – Mike, dacă ne prinde cineva? șopti, ridicând mâinile, pentru ca el să-i tragă bluza, apoi căutându-i iar buzele calde.

            – Să ne prindă, dă-i dracu’. Că-s buni doar să scoată minciuni, se revoltă băiatul, încercând să respire printre buzele ei, de care nu s-ar fi dezlipit niciodată.

Fata s-a lăsat pradă sărutărilor lui înflăcărate, pe obraji, pe gât, pe piept, simțindu-se protejată, dar atât de vulnerabilă în brațele lui, și împletindu-și degetele în părul lui moale.

            Se simțea vinovat, de parcă o obliga la toate astea. I-a mai gustat odată pielea dulce, apoi s-a dezlipit de ea, oftând. A îmbrățișat-o, încercând să n-o lase să întrebe nimic, așa curioasă cum era din fire.

            – Iartă-mă, șopti. Nu știu ce e cu mine… Iartă-mă!

I-a ridicat bluza de jos și a așteptat până ce Clara, nedumerită, a îmbrăcat-o, apoi a ieșit cu ea – era totuși baia băieților. În fața clasei ei a sărutat-o pe frunte, promițându-i că vor pleca împreună de la școală.

            „Nu-l înțeleg. Mă lasă să îl doresc; e un ticălos, la fel ca toți ceilalți”, gândi fata, intrând în clasă, pe fundalul șușotelilor… Doar era târfa…

5. Vizită neprevăzută

            – Nu-i acasă, îi șopti lui Mike, care o căuta cu privirea pe mama Clarei, când au intrat în apartamentul ei. Hai! îl trase de mânecă, spre camera ei.

            – Unde…? De ce…? Clara! se opri în mijlocul holului, privind-o nedumerit.

            – Nu îți permit să mă lași așa, după faza de azi, îl certă în glumă, întărâtându-l cu un sărut.

            – Aha… , bombăni el, dându-și haina jos și abandonând-o pe podea, apoi săltând-o în brațe și purtând-o până în camera ei, îmbrățișând-o în sărutări fierbinți. Poate era acum; poate îl lăsa… El nu îi ceruse niciodată, deși își dorea atât de tare să o simtă aproape de el. Știa totuși că ea încă îl dorește pe Daniel și, oricât ura să fie pe locul doi, ar fi făcut orice pentru fată.

S-a sprijinit cu spatele de ușă, încă ținând-o în brațe și murmurând-i cuvinte de dragoste la ureche. Ea a deschis ușa și aproape a căzut, dar a nimerit în pat, unde a continuat să o strângă în brațe, ținând-o deasupra lui. Clara și-a ridicat o clipă privirea și a rămas nemișcată, privind spre fereastră. Mike și-a dat seama târziu de faptul că fata nu mai reacționa.

            – Ce-ai pățit? întrebă încet, dându-i o șuviță rebelă după ureche. Ea se ridică mecanic.

            – Du-te! Fugi! îi strigă îngrozită, arătând spre ușă, cu privirea încă la geam.

            – Dar…, se ridică Mike pe coate, neînțelegând de unde provine schimbarea bruscă. Apoi își lăsă capul pe spate, privind în direcția ei, și tresări.

            – Tu ce dracu’ cauți aici? scuipă el sărind în picioare și prinzându-i Clarei mijlocul, protector.

            – Mai bine pleci, îi șopti fata, împingându-l, dar el se opuse cu tărie. Nu voia să o lase cu el.

            – Daniel, începu Clara tare, cum Dumnezeu ai ajuns la mine în dormitor?!?

El zâmbi perfid și zdrăngăni în palmă un rând de chei – cheile de la apartamentul ei.

            – Idiotule! șuieră ea, dar nu se mișcă, lăsând între ei distanța unui pat. Și asta îți dă dreptul să intri peste mine?

            – Nu răspundeai la telefon și mă temeam pentru tine, minți cu dezinvoltură.

            – Mai bine moartă decât cu tine, sări nervoasă. Mike o prinse mai tare de mijloc, șoptindu-i să se calmeze. Nu era sigur că o putea apăra de el, mai ales că încă îl dureau toate.

            – Mersi că ești cu el, spuse scârbit Daniel, ridicându-se de pe scaunul pe care îl pusese el la geam. Mike se puse instinctiv în fața ei, privindu-l încruntat.

            – Știi, începu el, e intrare prin efracție. Nu mai bine sunăm la poliție? ridică o sprânceană. Daniel mârâi, iar Clara sări între el și Mike, cu mâinile ridicate defensiv. El o cuprinse de mijloc și o lipi de el; fata se luptă puțin, dar renunță repede.

            – Trimite-ți cățelul la plimbare și să rămânem noi doi, îi șopti. Ea negă puternic; o împinse pe pat și se ridică deasupra ei, acoperind-o cu sărutări și încercând violent să-i dea bluza jos.

Mike se aruncă asupra lui și au căzut amândoi pe partea cealaltă a patului; îi dădea pumni cu toată forța lui, dar nu părea decât să-l enerveze pe brunet. Acesta se apăra cu ușurință, sub strigătele disperate ale Clarei, care nu îndrăznea să intervină, ci doar le striga să se oprească.

Daniel îi prinse lui Mike capul în mâini și îl lovi de colțul scaunului; Clara sări să-l oprească, dar s-a apropiat la timp ca să audă lovitura. Neștiind cum să îl protejeze pe Mike, se așeză tremurând în genunchi, în fața lui Daniel, cuprinzându-i fața în mâini.

            – Daniel, nu poți să faci asta, îi șopti. Vrei să mergi la închisoare? Crezi că scapi dacă îl omori? Pleacă, pleacă, îi spuse, încercând să sune ca un îndemn, nu ca un ordin.

El se ridică și ieși rapid din cameră, peste pat, dând nas în nas cu tatăl Clarei în ușă, care, văzându-l, îl prinse de guler și îl trase afară. Clara îi țipă să îl lase în pace, dar se concentră apoi asupra lui Mike, care sângera.

6. Încă o dată

            – Va fi bine, o asigură tatăl ei, din ușa salonului.

Era la spital cu Mike de cinci ore și se înserase, dar el încă nu dădea semne că ar fi conștient.

            – Du-te acasă; e târziu. Oftă și se ridică; îi mângâie fruntea încrețită de durere, apoi se întoarse, pornind spre casă.

            Daniel era tot în fața blocului.

            – Tu n-ai casă, sau ce dracu’? sări ea când îl văzu.

            – Ce face Mike?

            – Voiai să moară, nu? îl privi ea disprețuitor.

            – Nu, doar te voiam pe tine. El nu făcea parte din plan.

            – Scoate-ți ideea asta din cap! îi strigă, împingându-i tâmpla cu un deget. Eu nu mai sunt a ta. Și n-o să mai pui mâna pe mine atâta vreme cât încă mai am sufletul înăuntru, înțelegi?!?

            – Dar te iubesc, continuă el pe același ton încet, prinzându-i încheietura.

            – Eu nu, trânti ea.

            – Atunci el moare.

            – Ești nebun? Cum să îl omori?

            – La fel de ușor cum am ajuns la tine în casă, replică el.

Clara oftă, încercând să-și scape încheietura de strânsoarea lui. Nu ar fi putut trăi știind că a provocat moartea lui Mike. Începuse să îl placă mai mult decât pe un amic.

            – Ce vrei ca să ne lași în pace? cedă fata.

            – Încă o dată, pe tine. Acolo.

Ea pufni, se desprinse violent de el și intră repede în scară. Înainte să închidă ușa în urma ei, s-a întors spre băiat.

            – Dacă vin, îmi dai cheile înapoi, îl lași pe Mike în pace și o pui pe Lora să-și țină gura?

            – Da, clătină el din cap. Ar fi vrut să mai spună ceva, dar ea s-a ascuns repede în spatele peretelui de beton.

O voia pe ea, era drogat în prezența ei, parfumul dulce îl amețea. Nu ar fi putut să accepte că exista o ultimă dată, decât dacă viața lui se sfârșea după acel sacru moment.

            Nimeni nu bănuia că el înnebunise de dorul ei, că fierbea când o vedea râzând altuia, că o urmărea peste tot și că și-ar fi dat viața pentru ea. Că ar fi fost în stare să omoare pe oricine ar fi supărat-o și să o ducă în celălalt capăt al lumii, dacă ea i-ar fi cerut asta. Dar ea nu voia decât să scape de el, în loc să-i mulțumească pentru că ar fi ținut-o în puf.

Da, era o ipocrită, prefăcută și profitoare. Acum o ura din tot sufletul, o ura pentru că avea ochi pentru altcineva, și nu pentru el.

            Dar urma să plătească…

                                                           ***

            Dacă într-adevăr voia doar atât ca să îi lase în pace… Părea prea convins, prea… Era altfel când în cunoscuse, când apucase să-l iubească atât de tare, când simțea că totul se învârtea în jurul prezenței lui. Acum era doar obsesia lui pentru ea. Începuse să o sperie și să își dorească să fugă de acolo, departe de el. Dar Mike? Nu-l putea lăsa…

7. Moartea nu e chiar așa de rea

  Sună telefonul. Clara răspunse fără să vadă cine apelase. Era sâmbătă dimineața, iar apelul o trezise din somn. 

           – Iartă-mă că te-am trezit. Idiotul a apărut iar. Voia să îl deconecteze pe Mike de la aparate.

Vocea alarmată și furioasă a tatălui ei a deșteptat-o.

            – CE?!? Ă… tată… cred că o să plec azi puțin. Apoi vin la Mike. Promit.

            – Ai grijă…

            Trebuia să meargă la Daniel. Nu îi plăcea ideea, dar prostia asta mersese prea departe.

                                                           ***

            Intră în curte, cu inima bătându-i tare. Cățelul a primit-o prietenos, dând din coadă. O recunoștea din atâtea vizite făcute, din atâtea nopți pierdute la el acasă, în căsuța din spate.

Locul lor…

            – Bună, Clara! o întâmpină Lora din casă.

            – Bună… Unde e?

            – În spate, îi făcu ea semn spre căsuță.

A oftat și a pornit într-acolo. Poteca îngustă încă avea desenele făcute de ei pe margini, iar căsuța părea la fel de caldă ca prima oară când se pierduseră de lumea exterioară… A intrat, parcă fiindu-i teamă să simtă iar mirosul de trandafiri pe care îi presăra Dani pe cearșaful vaporos.

            Auzind pași, brunetul își întoarse privirea și zâmbi firav, respirând apăsat. Nu credea că va veni. Nici nu credea că îi va face ăluia ceva… doar… o voia pe ea. Aici, unde fuseseră atât de bine, unde îi declarase cât o iubește și unde îi simțise căldura corpului atât de aproape.

            Se ridică în picioare, în fața ei, fără să spună o vorbă. În ochii ei licărea ceva, ceva ce nu mai văzuse niciodată. Era… Să fi fost dorință? Clara își dădu haina jos și se așeză pe marginea patului, privind în podea. Îi era teamă, pentru că flacăra, pe care o stinsese cu atâtea lacrimi, se aprindea iar, mult mai puternică și mai mistuitoare.

            Daniel se așeză lângă ea și îi cuprinse obrazul cu palma. O sărută încet, acoperindu-i apoi întreaga față în atingeri delicate. Îi bătea inima atât de tare și o dorea așa de mult, încât se temea că, dacă se apropie prea tare, o va pierde ca pe o fantasmă.

O cuprinse în brațe și o întinse pe spate, printre petalele încă vii de trandafiri. Fata nu se împotrivea, dar părea la fel de timidă ca prima dată, ca atunci când, iubindu-l atât de mult, uitase de lumea înconjurătoare.

            Ar fi vrut să zică atâtea, să îi spună tot ce gândea despre ea, dar nu putea. Liniștea era prea dulce. Amintindu-și de ce venise fata, îi șopti, ridicându-i bluza:

            – E ultima oară când mă vezi…

                                                           ***

            – Hei, frumoaso, vorbi Mike încet, văzând-o pe Clara, care adormise cu capul pe marginea patului ei de spital. A ridicat încet privirea, sperând că lacrimile se uscaseră; nu era nevoie ca el să o vadă așa.

            – Ce faci? îl întrebă, ridicându-se și sărutându-l pe frunte.

            – Bine… Tu?

Fata oftă și îi zâmbi, dar nu zise nimic. Îi mângâie obrazul, oftând încet.

            Totul urma să fie bine; cel puțin pentru el.

                                                                       ***

            „Nu cred că îţi imaginezi ce greu e pentru mine acest moment. Îmi jurasem – îţi jurasem – că nu voi petrece nicio clipă departe de tine. Se pare că a venit momentul să-mi încalc jurămintele. Poate tu nu mă mai vrei, poate chiar îl iubeşti. Vreau să ştii că eu te iubesc mai mult decât îţi imaginezi, mai mult decât aş vrea. Nu trebuie scuze sau regrete; plec. Nu ştiu dacă doar fizic, dacă plec din oraş, din ţară sau din lumea asta. Dar tu nu trebuie să ştii. Dacă nu mă vei simţi acolo, în sufletul tău, înseamnă că am murit. Moartea nu e chiar aşa de rea, nu acum, când nu am pentru ce trăi.

            Dacă în viaţa asta, vreodată, îmi vei simţi lipsa, doar caută-mă. Voi fi lângă tine.”

Anunțuri

11 păreri la “Locul lor

  1. Pingback: Două cuvinte « Adakiss's Blog

  2. Pingback: Bye bye « Adakiss's Blog

  3. ^_^ eu inca mai astept cartea….stii ce inseamna asta, nu?
    „textele tale sunt foarte foarte faine”….si sa stii ca eu, in general, am pretentii la ce citesc…dar…m-ai convins de mult ca fiecare rand scris de tine merita citit…

  4. Pingback: Revenire « Adakiss's Blog

  5. Pingback: Preventiv « Adakiss's Blog

  6. Pingback: Moartea nu e chiar așa de rea « Adakiss's Blog

  7. Pingback: Summer stories « Ada Pavel's Blog

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s