„Asasin la feminin” – Monica Ramirez

Clic.

– Scoateți-vă hainele.

Clic.

Alina se întoarse cu spatele la camera de luat vederi și se dezbrăcă în chiloți.

Clic.

– Toate hainele.

Clic.

Titlu: Asasin la feminin (2010)

T. O.: The Unwilling Assasin (Blue Ink Waters, USA, 2008)

Autor: Monica Ramirez

Editura: Crime Scene

Comanda online: http://www.tritonic.ro/isbn-Asasin_la_feminin__(crime_scene_29)-978-606-8139-59-3.htm 

   Negrul era singura culoare pe care o putea alege. Culoarea întunericului care ascunde toate păcatele, culoarea bocetului după o viață pe care o pierduse fără speranță. Negrul îl proteja ca o armură invincibilă, iar acum avea nevoie de el mai mult ca niciodată.

   „Asasin la feminin” nu e un roman negru, dar e o carte în care predomină întunecimea. Lipsa luminii, de care au nevoie ca să se poată infiltra; negura ce-i așteaptă în dreptul cuvântului „mâine”, liniștea pe care o caută în fiecare clipire, atingere sau respirație.

   Alex Ștefănescu s-a născut în București, fiu de profesori universitari. La optsprezece ani, dintr-un impuls adolescentin, s-a înrolat în Liga pentru Libertate, un grup clandestin anti-comunist. Recrutat de Direcția Operativă în dimineața execuției – condamnat ca opozant al regimului – ajunge la SSO, Serviciul Special de Operațiuni.

   Aici, pentru cei mai mulți, lucrurile devin încurcate. Ni se explică ce sunt DO și SSO, ce-au făcut Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, detalii pe care, abia inițiat în scrierile autoarei (chiar dacă nu e prima care pe care o citesc, tot începătoare mă simt –altă poveste, alt cadru), te străduiești să le înțelegi.

   O prezentare cronologică ar fi confuză. Fragmentele sunt un fel de amintiri, sau pagini citite întâmplător dintr-un jurnal. Yemen, Munții Retezat, Milano, Los Angeles, Paris, Făgăraș, San remo, Mauritius. 1978, ’80, ’89, ;83, ’87, ’90. Fără vreo ordine temporală sau spațială, nu ai drept orientare decât personajele. Așa că începi curând să „citești” evoluția lui Alex în cadrul SSO, misiunea „Alina Marinescu”, replicile schimbate, numele șefilor și sclipirile din ochii agentului.

   Din nou, autoarea pune accent pe detalii, pe sentimente, gesturi, arome, șoapte.

El avea gust de vin și condimente, de experiență și dorință.

Ochii sunt cei care îl expun pe Alex, ca niște iluzii pe care Alina reușește să le desprindă de irealitate.

– Atingerea ta mă face să mă simt frumoasă, mărturisi ea suspinând.

– Atunci lasă-mă să-ți arăt cât de frumoasă ești, îi murmură el pe buze, simțind-o tremurând de plăcere sub atingerea buzelor lui.

   Alina Marinescu e recrutată de SSO și împinsă spre a-și pierde sufletul, atunci când cel pe care credea că îl iubește o trădează și, în plus, îi devine mentor în antrenamente și dușman în minte. Rece și calculat, Alex își pierde însă capul, în încercarea de a-i proteja viața:

Trăiește, Alina, îi șopti el, cu tot sufletul alături de ea. Trăiește și pentru mine.

   Irina Costescu, psihologul șef al SSO, i-a luat inocența cu multă vreme în urmă și l-a transformat în agentul perfect, chiar cu prețul propriei sale siguranțe psihice:

El îi acceptă îngrijirile fără să spună nimic, înclinându-și ușor capul în așa fel încât dosul palmei ei să-i atingă ușor pielea catifelată a obrazului și liniile dure ale maxilarului. Atingerea nu dură decât o fracțiune de secundă, dar ea o simți ca pe o veșnicie, ca și cum ar fi fost mistuită de flăcări.

   Alina, totuși, reușește să îl schimbe, încet și dureros, dar el, plin de contradicții și lupte între agentul Alex și omul Alex, o rănește iremediabil, constant.

– Chestia asta dintre noi, orice este… Trebuie să înceteze, își recăpătă el tonul rece.

– Care chestie, Alex? Între noi doi nu este nimic. Ai avut grijă de asta cu mult timp în urmă.

– Încercam doar să ne salvez pe amândoi.

– Salvează-te pe tine, eu n-am nevoie de protecția ta, izbucni ea, simțind dintr-o dată nevoia imperioasă de a-l răni.

– Fără protecția mea ai fi fost moartă până acum.

– Fără protecția ta aș fi fost liberă acum, contraatacă ea cu ochii fulgerând de furie.

   Normalitatea noastră e relativă și incomparabilă cu ideea lor de normalitate.

Trateaz-o cu răceală și s-ar putea să nu-ți mai acorde nicio șansă. Grăbește lucrurile și s-ar putea să creadă că vrei s-o manipulezi.

   Unele lucruri mie îmi par altfel. O urăsc pe Irina pentru comportament; îi sunt recunoscătoare lui Mihai – directorul bazei de antrenament SSO – pentru faptul că, voit sau nu, le-a oferit o portiță de scăpare; nu cred că doamna Popescu e doar o prietenă și, dacă e, atunci seamănă prea mult cu Alina, implicându-se, punându-și viața în pericol pentru salvarea celor la care ține.

   Cartea asta merită citită filă cu filă. Nu susțin părerea unora, conform căreia Monica Ramirez e, de fapt, Alina Marinescu, și prefer să-mi păstrez siguranța, alegând să nu cred că cele 400 de pagini cuprind realitatea, o realitate dură și rece.

Frumusețe, farmec, inteligență, instincte, putere, experiență. Separat, fiecare dintre aceste elemente este eficient, dar combinate într-un agent operativ devin virtual invincibile. Pentru a ajunge acolo, trebuie să depui mult efort, așa cum va trebui să faci mai târziu pe teren. Trebuie să faci totul pentru a-ți îndeplini misiunea.

Lectură plăcută!