Lily

Continuare de aici: Două săptămâni

Ca în orice altă zi, când ies din casă, verific cutia poștală. Aproape mă sperii când, din cutia de lemn cade un mic trandafir roșu. Zâmbesc și îl ridic. Îl țin în mână, mergând agale, până în parc, pe banca aceea care-mi place mie, la umbră. Ca de obicei, îmi las sandalele sub bancă, geanta lângă mine, agenda deschisă, pregătită pentru citate. Pun trandafirul în păr, la ureche – eu și Ileana Cosânzeana – și mă apuc de citit. Nu mă surprinde să-l simt așezându-se lângă mine.

– Frumoasă floare, începe, privindu-mă pe sub gene.

– Adevărat. Deși mie nu-mi plac în mod special trandafirii, recunosc, întorcându-mă spre el.

– Oh, îmi pare rău să aud asta. De ce nu?

Zâmbesc, amuzată de banalitatea vorbelor noastre.

– Pentru că îmi amintesc prea mult de oameni, de firea lor. Capabili să ascundă cele mai mari dureri în spatele frumuseții.

– Adică trandafirii sunt îndurerați?

– Nu, sunt prefăcuți. Îi vezi frumoși și parfumați și uiți că au spini.

Se lasă pe spate, privind aiurea, gânditor. Chicotesc și privesc iar rândurile cărții, deși sunt incapabilă să citesc ceva, cu el aici.

– Și atunci, se întoarce iar spre mine, ce flori îți plac?

– Crinii, constat fără ezitare.

– Lily… Dar Rose nu sună frumos?

– Căutăm personaje pentru următoarea carte? mă amuz. Rosalie sună frumos, Rose nu.

Începe să râdă. Las cartea pe bancă și întind mâna spre mâna lui stângă. Mi-o oferă, surprins. Îi prind degetele cu ale mele și mă joc cu verigheta, azi înapoi pe locul ei.

– Cum o cheamă? îl întreb, încet, fără să-l privesc.

Oftează și vrea să-și tragă palma,dar nu-l las. Renunță repede.

– Liliana, șoptește.

Simt cum mă înroșesc. Lily…

– Trebuia să avem o fetiță, murmură și se apleacă ușor în față. Își trage iar mâna din a mea și îl las. Își sprijină coatele pe genunchi și își ascunde fața în palme. Mă apropii de el și îmi trec o mână pe spatele lui, neștiind cum altfel să reacționez.

– Ar trebui să ai grijă de tine. Tot jocul ăsta cu mine mai rău îți face. Te rog, nu plânge, că o să plâng și eu, bombăn, aplecându-mă să-i văd fața.

Mă privește, cu un zâmbet vag pe buze. Se îndreaptă și îmi prinde mâna într-a lui. O duce la buze, apoi mă eliberează ușor.

– Asta a fost a doua întâlnire. Tu ești mai matură ca mine. Te rog să mă ierți că m-am băgat în viața ta. O să plec, tot așa repede cum am venit. Ai grijă de tine, bine?

Se ridică și mă întind spre el – nu vreau să plece așa, fără nicio explicație. Se întoarce și mă opresc la jumătatea gestului.

– Te rog, mai stai. Vreau să… încep, dar își lipește buzele de ale mele înainte să protestez. Oftează, încă aproape de mine, apoi se depărtează. Nu se oprește, nu mă privește. Rămân privind în urma lui. Ce am făcut?…

Anunțuri

11 păreri la “Lily

  1. Pingback: Cearta « Marin Toma's Blog

  2. Pingback: Vină « Andra Pavel

  3. Nu vreau să fie însurat…te rog fă-l neînsurat =))
    Dar da,unde ar mai fi subiectul şi toate complicaţiile dacă ar fi liber?
    Cred că am o dragoste platonică pentru tip.Şi ascunde multe secrete pe care vreau să i le descopăr ca şi când aş fi eu Maria.Bine,sunt Maria…într-un fel.
    Cred că singura mea asemănare cu ea e faptul că amandouă stăm cu agenda atunci când citim.Eu nu vreau să ratez niciun citat minunat!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s