În pericol

Continuare de la: Only you

Nu voi spune că prezentările au fost ciudate cel puțin, dar Matei a reușit să treacă cu brio – și cu zâmbetul pe buze – de ele. Fericită că ai mei sunt în final încântați de un bărbat cu care ajung acasă, am pierdut din vedere expresia lui, care se schimbase radical. L-am rugat să mă ajute să pregătesc desertul.

– Ce-ai pățit?

Nu îmi răspunde. Eu tai câte o felie de tort și o pun pe farfurii pe care mi le dă el din dulap. Nu înțeleg ce s-a întâmplat și de ce nu-mi spune. Mă opresc și îl fixez cu privirea. Îmi întoarce o sclipire ciudată și îmi mai împinge o farfurie. Oh, spune ceva!!! Aranjez farfuriile pe o tavă, număr lingurițele; se oferă să ia tava – dar îl opresc.

– Te rog să îmi spui ce s-a întâmplat.

Oftează și își apropie fața de a mea.

– Dacă îți spun că ești în pericol, nu mă vei crede, șoptește real îngrijorat.

Deși prima intenție e să îl contrazic, mă opresc. De ce să fiu în pericol?

– Nu îți pot explica acum, spune și mă prinde de mijloc, trăgându-mă în spatele ușilor încăperii ce servește drept cămară. Vreau să îl întreb cât de grav e, dar îmi pune un deget peste buze și mă simt obligată să ascult. Mama și nora ei vorbesc despre nu-știu-cine în bucătărie.

– E foarte grav, îmi șoptește în ureche. Mă scutur, nu știu dacă din cauza respirației lui pe pielea mea sau din cauză că e „foarte grav”…

– Ce facem? îi șoptesc la rândul meu.

Dă deznădăjduit din cap. Trebuie, trebuie să fie ceva! Oh, dacă aș fi doar eu în pericol ar fi… acceptabil. Dar nu îl voi lăsa să îmi pună familia în pericol, indiferent că e sau nu vina lui.

– E vina mea! șuieră nervos.

– Nu, nu asta voiam să…

– Hei, nu vă mai ascundeți în debara, mă întrerupe mama. Îmi dau ochii peste cap și ies zâmbind. Iese și el și ducem desertul în curte, unde e întinsă masa, ca în fiecare an, prefăcându-mă zâmbitoare, deși sunt agitată și mă doare capul.

Matei trece pe lângă mine și mă prinde o clipă în brațe, sărutându-mi obrazul, pentru a putea să-mi șoptească să îl acopăr cinci minute. Apoi iese din curte și se pierde pe stradă.

– Unde a fugit iubitul tău? întreabă tata, dezamăgit.

– Să… Să-și ia țigări, mint fără să clipesc, în fond la fel de dezamăgită ca el.

***

– Trebuie să plecăm, îmi spune, prinzându-mi talia în timp ce eu spăl vasele, așa cum am fost „însărcinată” să fac.

– O să le fie bine?

– Nu. Trebuie să…

Spune! Te rog, spune…

– Trebuie să te cerți cu ei. Să pară că nu vei suferi din…

– Stai. Ce naiba zici? Nu pot să mă cert cu ei așa…

– Te rog. Ascultă-mă. Promit că îți explic și va avea sens. Acum doar fă așa.

Nu, nu vreau…

– Știu că nu vrei. Va fi pentru binele lor.

Oftez. Nu înțeleg. Nu înțeleg deloc. Cum să mă cert…

PS: Sărutul morții apare la sfârșitul săptămânii viitoare, la Pitești. Detalii, în curând. 🙂 Vă pup

Anunțuri

10 păreri la “În pericol

  1. Pingback: Povestea sau emotia? | Wish of Love. Summer Love

  2. Pingback: Vacitim, pierdut in tara lepselor « Marin Toma's Blog

  3. Pingback: Reproșuri | Ada Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s