Reproșuri

Continuare de la: În pericol

– Nu știu ce e cu tine, Andreea, începe mama. Eram din nou în curte, rămasă cu un pahar de vin din care abia gustasem în mână. Cum să provoc o ceartă?…

– Haide, încetează, continuă ea, fără ca eu să fi reacționat. Știu că ai venit aici doar ca să ne arăți iubitul tău, mare bogătaș de prin cine știe ce cartier din „marele oraș”…

– Mama, ce-ai?

– Nu că ce am… Nici nu ne-ai băgat în seamă. Pe mine nici atât.

Nu, nu începem iar. Vreau să îi spun că nu are dreptate, dar ochii mei îi întâlnesc pe ai lui Matei și înțeleg. Ceartă…

– Dacă nu stai decât cu Lavinia…

– Nu îmi reproșa.

– Ba da. Cu Matei nu ai vorbit aproape deloc.

– E un înțepat.

Au… Asta a durut.

– Nu e. Oh, la naiba, iar începem? Mamă, mi s-a luat.

– Atunci pleacă. Și să nu te mai întorci!

Mi-ar da lacrimile. Dar nu. Nu o să plâng. Mă ridic și îmi iau haina subțire și geanta.

– Tot tu o să mă chemi înapoi, îi spun și ies din curte.

Matei e în urma mea. Intru în mașină și încep să plâng. Pornește motorul și plecăm. Mă întreb dacă el influențează doar starea, sau și gândurile.

– Adică? întreabă, fără să își ia ochii de la drum.

– Adică gândurile sunt tot ale lor, chiar dacă starea nu?

Aprobă din cap. Deci ai mei chiar nu mă suferă. Nu știu cu ce le-am greșit… Cu ce le-am greșit? Că am plecat din orașul natal? Că nu m-am căsătorit cu cel pe care îl voiau ei? Că nu le-am făcut un nepot la 18 ani, ca fratele meu?

– Spune-mi ce s-a întâmplat, ca să nu mă mai gândesc la asta.

– Trebuie să mergem undeva, în afara celor pe care îi cunoști tu. Am o casă pe malul mării, ce zici?

– Nu-mi trebuie niște haine?

– Le iei de acolo. Nu avem timp să trecem pe acasă.

Ori sunt eu îmbătată cu apă plată, ori nu știu de ce nu înțeleg nimic.

– Nu pot să mă concentrez și pe condus și pe explicații și să urmăresc ce face… Se întrerupe și se încruntă.

– Ce face cine? insist. Dă din cap că nu. Conduc eu! propun.

– Dacă asta îți va calma gândurile, bine.

Oprește mașina și schimbăm locurile. Mă concentrez pe condus, inspirând și expirând ritmic. Va trebui să îmi dea explicațiile până la urmă. Altfel…

– Altfel vei fugi de mine, continuă șoptit. Ceea ce nu îți va aduce niciun bine, dacă te gândești.

Oh, lasă-mă! Ieși din mintea mea jumătate de oră. Să apuc și eu să-mi revin. Să gândesc fără să mă întrerupi.

Oftează și se lasă pe spate, închizând ochii. Dar nu știu încotro conduc.

– Spre mare, bombăne fără să mă privească.

Bine… Spre mare.

Anunțuri

20 de păreri la “Reproșuri

  1. Pingback: Vinovat, aștept pedeapsa… « Marin Toma's Blog

  2. daca ar fi sa vorbesc face to face cu personajul feminin i-as zice: „Pui accent prea mult pe ceea ce cred ceilalti. F*** them! Fight for your love!!!!!!!!!!!!!!!”

  3. „Oh, lasă-mă! Ieși din mintea mea jumătate de oră. Să apuc și eu să-mi revin. Să gândesc fără să mă întrerupi.”
    Hm, periculos Matei, n-0 invidiez deloc pe tipa…stiu perfect cum e sa nu faci altceva decat sa te gandesti la EL…
    Asta cu marea ma fascineaza, abia astept continuarea. 🙂 🙂 😛

  4. Pingback: Apus | Ada Pavel

  5. Mintea e un labirint din ganduri rasarit.Unele din ele sunt mult prea intime pentru a fi umblate de urme de pasi straini.E spatiul in care se pierde-n cugete si visuri doar posesorul.Simt ca o urma straina l-ar intina si poate i-ar dezlega farmecul si misterele.Ca l-ar putea face calea dreapta de umblat,pentru oricine.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s