Putere

Cum să spui cuiva ceva ce acea persoană trebuia să știe înaintea ta? Pe lângă șocul aflării veștii, se adaugă dezamăgirea că altcineva a aflat, când tu trebuia să știi deja.

***

Deși fosta mea prietenă, cea din cauza căreia m-am certat de atâtea ori cu Ligia, nu ne e dragă nicidecum, fratele ei mai mare, Alin, e prietenul meu și, în ultima vreme, și al Ligiei. Așa că absența lui din orice mediu – cel real sau virtual – a dezarmat-o, de vreme ce îi plăcea compania lui în grupul nostru de prieteni – acum mărit. Până la urmă, într-o vineri seara, decide să îl sune.

La mine acasă de data asta. Am observat că încearcă să evite apartamentul ei, dar nu pot spune că nu înțeleg. Pentru că nu îi răspunde nimeni la telefon, începe să se învârtă prin cameră, cu telefonul la ureche, fără să privească într-un punct anume. Eu stau calm pe scaunul de la birou. Închide și sună iar.

– Oare ce face? murmură, încă așteptând să se audă o voce la celălalt capăt.

Se oprește brusc. Mă îndrept în scaun, pe când ea spune un „Bună!” ușurat. Ascultă cu atenție.

– Alin? A, deci…

Ascultă iar. I se schimbă expresia și se sprijină de bibliotecă. Odată cu roșeața din obrajii ei, alunecă spre nicăieri și starea mea de bine și mă ridic. Vreau să o prind în brațe, dar mă îndepărtează cu un gest scurt. Ce se întâmplă?!? Oftează și spune doar un „Da…” șters. Închide telefonul și își lasă mâinile pe lângă corp, dându-i aparatului drumul jos, lângă ea. O cuprind cu brațele și nu se opune. Își sprijină bărbia pe umărul meu.

– A murit…

***

Nu pot să cred așa ceva. E absolut… Adevărat. Mi-a răspuns o voce bărbătească. Un doctor. Mi-a spus scurt că Alin era internat la Terapie Intensivă de o săptămână, în urma unui accident auto. Acum jumătate de oră, murise, din cauza rănilor grave pe care medicii nu reușiseră să le stabilizeze. Eram, după spusele lor, prima persoană care afla despre accident și despre moartea lui. O, doamne…

– A murit? întreabă încet Mihai, purtându-mă până la canapea, fără să mă elibereze.

– Da. Accident de mașină. De o săptămână… Și nimeni nu știa nimic.

Of, săraca Dana! E sora lui. Și, da, nu suntem prietene bune, dar nici nu vreau să mă gândesc la cât de mult suferă acum. Dar… Au zis că nu știe nimeni.

– Trebuie să îi spunem Danei! sar în picioare. Se ridică după mine, încurcat. Haide, te rog, hai să mergem la ea…

***

Nu înțeleg inițial. De ce să mergem la Dana? Și cum? E târziu. E departe… Nu mă lasă să întreb nimic. Își ia haina și mi-o pune în brațe și pe a mea, se încalță, ia poșeta și mă trage pe scări în jos. Reușesc să mă încalț și să încui ușa, înainte să cobor în fugă după ea, care e deja la scara blocului, sunând după un taxi.

– O să ne coste mult, îi șoptesc. Și n-am bani la mine. Sunt sus.

– Am eu.

– Cum te simți? reușesc să spun ceva când mașina pornește, cu noi pe bancheta din spate.

– Copleșită. Cum o să-i spun eu oare așa ceva? Hm?

Se lasă moale pe banchetă. Îi prind palma într-ale mele și îmi zâmbește.

– De ce trebuie să îi spui tu?

– Pentru că nu e firesc, Mihai, nu e, să știu eu înaintea ei. Sunt frați, indiferent de relațiile mai puțin amicale din ultima vreme.

Hm, nu mai pot spune nimic. Are dreptate. Mă tem că vor plânge amândouă până la epuizare…

***

Înainte să sun la interfon, inspir adânc. Sentimentele ei vor fi amestecate, prea amestecate și contradictorii.

– Cine e? bombăne o voce subțire.

– Dana, sunt eu, Ligia. După o înjurătură înfundată, aud declicul ușii. Urcăm până la etajul al doilea și ne așteaptă în prag.

– Pe el îl primesc, pe tine nu.

– Te rog să ne lași, intervine Mihai. Vrem să vorbim ceva cu tine. Sunt și ai tăi acasă?

– Mda.

Ne invită în camera ei, dar Mihai insistă să mergem în bucătărie, unde sunt și părinții. Perfect…

După ce ne servesc cu un pahar de… ceva – nu am fost atentă -, Mihai îmi atinge ușor mâna. Cum să le spun?…

– Îmi pare rău că vă deranjăm la ora asta, spun cu o voce tremurândă. Ce mai știți despre Alin?

– Hm, mai nimic, răspunde mama, puțin confuză.

– Nici noi nu știam nimic de prea multă vreme așa că l-am sunat. E… Mi-a răspuns… Îmi pare atât de rău că trebuie să vă spun asta, dar Alin a avut un accident de mașină acum o săptămână și a murit.

Jumătate de minut, nu primesc niciun răspuns, decât privirile lor neîncrezătoare – sau șocate – și atingerea apăsată a lui Mihai, care îmi strânge palma într-a lui. Apoi Dana iese fugind din bucătărie și o urmez. Aud în urma mea plânsul mamei și întrebarea tatălui, adresată lui Mihai. La ușa camerei ei, bat apoi intru fără să aștept aprobare. Și-a ascuns fața între perne și plânge cu sughițuri. Mă așez lângă ea în pat și îmi trec degetele prin părul ei. Durerea ei e atât de amară încât îmi simt obrajii udați de lacrimi sărate. Când mă simte, se ridică brusc; mă sperii și sar în picioare. Vine în fața mea și mă privește sfidător, cu ochii umezi. Își încordează mâna și, până să realizez, rămân cu urma degetelor ei pe obraz. Vreau să zic ceva, dar rămân doar cu buzele ușor depărtate. Oh, mă doare, dar e nimic comparat cu durerea din suflet sau cu durerea ei. Vreau să o prind în brațe dar îmi mai primesc două lovituri, peste mâini de data asta.

– La dracu! De ce…? De ce???? țipă, apoi se lasă să cadă pe podea. Mă las pe genunchi și o cuprind.

– Plângi…, e tot ce pot să-i șoptesc.

***

După ce le-am spus părinților tot ce știam – adică mai nimic – am mers după Ligia. Părinții plănuiau să plece imediat la spital. Fetele erau ambele pe jos, Dana încă plângând, Ligia nu, deși urmele unor lacrimi străluceau pe un obraz. Pe celălalt, o urmă roșie pentru care nu găsesc explicație. Îi șoptește ceva apoi se ridică și o sărută pe frunte. Mă prinde de mână și ieșim amândoi. Nu spune niciunul nimic nici când așteptam taxiul, să ne întoarcem acasă, nici pe drum. Când urcăm înapoi în apartamentul meu, își lasă haina pe hol, jos, lângă încălțăminte, și mă roagă să o ajut să facă patul. Patul meu. Rămân o clipă nemișcat, uimit de cerința ei. Apoi mă mobilizez, intru în camera alăturată – îmi amintesc cât de surprinsă a fost când a văzut că mai e o încăpere, și nu doar cea plină de instrumente și schițe – și aranjez patul. Îmi mulțumește și se ascunde în pătură. Mă dezbrac și eu de haina groasă și mă așez lângă ea, pe pătură. Când îi ating obrazul încă roșu, acum cu o urmă evidentă a degetelor Danei, începe să plângă. Pe de o parte sunt ușurat, pentru că știu că nu îi face bine să țină totul în ea. Pe de alta, sunt îngrozit de ideea de a o vedea suferind, incapabil să fac nimic. O las să plângă… Încă nu pot să cred că Alin nu mai e… Alin.

***

Photo: Ducu Photography

Nu e bine să te interiorizezi. Durerea macină. Uneori e bine doar să știi că poți conta pe cineva care să plângă cu tine. Alteori, trebuie să îți epuizezi lacrimile pentru a putea accepta realitatea. În alte dăți, simți nevoia să lovești șifonierul, sau  o ușă, sau – câteodată – un prieten până realizezi că, de fapt, cel care merită toate astea, suferință, durere, lacrimi, nu va avea nici un resentiment. Tot ce e important e să nu cedezi. Pentru că nu ești singur. Pentru că viața merge întotdeauna înainte, niciodată înapoi.


 

Nu vreau să vă torturez cu astfel de sentimente. Dar ele există. Uneori e nevoie să ne gândim cum am reacționa într-o astfel de situație. Nu știm niciodată ce ne rezervă viața…

 

Fragment de aici.

Anunțuri

17 păreri la “Putere

  1. Ai dreptate, un subiect extrem de delicat, m-am gandit indelung si am ajuns la o singura concluzie: nu vreau sa ma gandesc, nu pot sa ma gandesc la cum as reactiona. Un singur lucru stiu, ca mi-as fi dorit sa fiu puternica, chiar nepasatoare, rece, dar nu sunt decat opusul.

  2. Pingback: Poveste de vis (24) « Blogul lui Teo Negură

  3. Pingback: Printre in-culţi şi des-culţi « Blogul lui Teo Negură

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s