O crimă închipuită

Sunt în sala asta de câteva ore. O aniversare. Am dansat, am jucat, întotdeauna în braţele sărbătoritului. Fir-ar, și atingerile alea m-au terminat. Sunt maleabilă acum ca plastilina. Iar soţia lui se uită urât la mine. Dacă-l mai ating puţin, o să-mi sară în cap. Și parcă nu vreau asta. Așa că încep să dansez cu cel mai bun prieten al lui. Toate bune și frumoase. Am râs mult, m-am prostit, am făcut o groază de poze. Am pretextat că aș fi băut mai mult de un pahar de vin – nu am băut, dar voiam să nu-mi pese de nimic. Nici măcar de acei ochi arzători, ai lui, privind de la masa din mijloc.

— Știu că-i ești amantă, îmi șoptește, radiind.

***

Cobor treptele aiurea, căci am doar o încălţare. Am scăpat de sângele de pe mâini. Mi-am aranjat rochia și am șters, atât cât am putut, urmele scurse de machiaj. Nu văd clar decât în punctul în care-mi concentrez privirea. Muzica din sala spre care mă îndrept mi se pare prea gălăgioasă. Când intru, nu atrag decât două priviri: Jess și Alexander. Niciunul nu schiţează, însă, niciun gest când ies pe ușă, în frigul îngheţat. Să mă lase în pace, am omorât un om…

 

Cine pe cine a omorât, de ce? Rezolvarea e aici: http://suspans.ro/literatura/proza/o-crima-inchipuita

Lectură plăcută!