Joc

Continuare de la: Prieten?

Doar o clipă. De atât e nevoie. O clipă. O atingere, un gest, o privire, o vorbă. Un „Bună” șoptit sau un zâmbet zburat, care, poate, nu avea legătură. Doar o clipă ca totul să… se schimbe.

***

Ei bine, nu voi susține că relația mea cu Mihai e ușoară. Nicidecum. E atât de obositoare încât mă simt adesea tentată să termin totul. Dar zic „Lasă să treacă noaptea” și închid pleoape ude pe pernă. Iar dimineața râd ca o fraieră de mine, de ce-am putut să gândesc. Nu îl voi lăsa să plece. Mă încearcă gelozia. Sunt conștientă că nu sunt perfectă, nici măcar pentru el. Sper doar că legătura dintre noi e destul de puternică pentru a nu fi înlăturată așa ușor. Mâine e vineri. Îl sun, nu-mi răspunde. Vreau să știu dacă vine pe aici, dacă-l pot avea doar al meu pentru două zile. Nu, nu vrea să dea niciun semn de viață până la ora trei. Sunt frustrată. Din nou obosită, cu multe gânduri despre ce-ar putea face el acum sau unde ar fi. Nu mă gândesc că ceva rău i s-a întâmplat, decât că i-a trecut iubirea…

***

M-a sunat, știu. Telefonul a stat ascuns. Azi voiam să-i fac o surpriză. Așa că m-am urcat în tren și sunt aproape de gara din oraș. Cobor în aerul tare și merg vioi, cu muzica în căști, până în centru. Apoi intru în librărie – vreau să-i cumpăr o carte. Găsesc eu ceva frumos aici… O văd. De fapt, fir-ar, îi recunosc pasul. Mă ascund printre rafturi. Casierița mă privește amuzată și îi fac semn spre ea, apoi duc un deget la buze, în semn de tăcere. Aprobă scurt și își redirecționează atenția. Printre rândurile de cărți, o pot vedea. Ea sigur nu m-a observat, e prea atentă la cărți. Citește dintr-una și duce mâna în dreapta mea, la un volum pe care, probabil, l-a văzut mai înainte. Îi urmăresc degetele. Se întâlnesc cu altele, ale unui bărbat. Tresar amândoi; eu simt că mă înțeapă inima. Atingeri întâmplătoare?

***

Sunt prinsă de lectura prezentării de coperta 4, dar am văzut un alt volum pe un raft din stânga și întind mâna fără să privesc. Dau însă peste ceva prea fin, prea cald ca să fie o carte. Tresar și îmi ridic ochii, să dau de negrul din privirea unui băiat. Mai bine zis, a unui bărbat tânăr. Zâmbește, evident surprins, și îmi cer neîndemânatică scuze. Îmi scapă o șuviță de păr din agrafă și vreau s-o dau după ureche, cu gesturi bruște, dar mi se agață brățara. Fir-ar, eu și stângăcia mea…

– Stai, șoptește cu o voce ciudat de caldă.

Face un pas până ajunge destul de aproape încât să-i simt parfumul. Fum de țigară. Parfum. Vânt. În încercarea de a desprinde brățara, îmi atinge pielea brațului cu degetele. Rămân fără cuvinte, mai să nu răsuflu. Privesc printre gene la el, în sus. Are un zâmbet pierdut pe buze și respiră încet, de parcă stă deasupra cenușii gata să fugă la orice atingere.

– Cum te cheamă? întreabă, doar o clipă uitându-se la mine.

– Ligia, bombăn, observând cum îmi tremură mâna, inima, la orice atingere cu pielea lui.

– Bine, Ligia… Te-am descurcat, chicotește și îmi prinde încheietura, lăsând-o în jos, de parcă m-a eliberat dintr-un fel de lanț. Mulțumesc împleticit, fără să văd ce scoate din buzunarul hainei. Îmi ia mâinile între ale lui.

– Ștefan. Și nu-mi mai mulțumi atât, spune încet și își apropie fața de a mea, de parcă îmi spune un secret.

Zâmbesc. Atât mai știu. M-a vrăjit. Sunt pierdută. Salvați-mă! Simt cartea de vizită din palmă. Apoi aud pași pe culoarul din spatele raftului unde suntem noi. Îl văd pe Mihai ieșind furios din librărie. Fir-ar. A ascultat. A văzut. A interpretat… greșit. Îi ridic palmele, îi pun cartea ce o aveam în mână și trec repede pe lângă el, ieșind.

***

M-am așezat pe marginea ferestrei de la librărie, în spatele ușii. Fumez. Nu prea pot crede asta… Eu am vrut surprize. Se deschide ușa și iese ea. Nu zic nimic. Oftează și pornește repede spre casă, fără să mă vadă. În prag a rămas o mică bucată de hârtie; a scăpat-o intenționat când a fugit după mine. O ridic – Ștefan Dumitrescu. O ascund în buzunar și pornesc încet, în direcție opusă ei, deși știu că mă va aștepta, plânsă, pe scări, în bloc. Nu pot acum să fac nimic pentru asta. Văd totul în ceață. Mă doare. A jucat ceva periculos cu un străin…

original photo

Anunțuri

3 păreri la “Joc

  1. Pingback: Asumare « Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s