Da, azi am făcut bradul. Ce fericită sunt! Deși, trebuie să recunosc, nu a fost tocmai spiritul pe care îl voiam. A fost prea devreme. În câțiva ani am făcut bradul în ajun, când mama gătea, colindătorii (mai) sunau la ușă, mirosea a Crăciun, așteptam să ningă, îmi băteam capul cu modelele instalației lipite de geam. Anul acesta, mama s-a retras – a trebuit să ne rugăm de ea să pună două globulețe și două steluțe de zăpadă. Dar luminează!
Dacă m-ați fi văzut! Eram cocoțată pe scaun, cu scotch-ul într-o mână, instalația roșie în cealaltă, mama îmi întindea altă bucățică de scotch care se lipea aiurea, sorumea dădea indicații din spate 😆
OZN-uri pentru că m-am simțit plină de imaginație și am mai făcut o poză.
Ei, ziceți voi că nu pare real 🙂 Mă laud. Presupun că a venit intrigat de atâtea luminițe și mesaje trimise spre ei.
Am descoperit că am pierderi de memorie. Adică am uitat mari perioade din viața mea de până acum. O excursie, discuții, oameni nu prea cunoscuți. Tot anul trecut e în ceață. Nu știu ce s-a întâmplat de Crăciun, sau dacă aveam deja cele două birouri (deși le aveam, pentru că îl cumpărasem pe al doilea când am intrat eu la liceu, din motive tehnice). Când am schimbat locul bibliotecii sau cum arăta camera cu vechile ferestre și cealaltă culoare a pereților. Da, știu, nu sunt foarte importante, dar le-am uitat. Nu mai știu. Și multe altele apar ca prin ceață. Îmi dă de gândit… Am găsit niște albume foto (de fapt, le-am căutat, pentru niște poze, să i le arăt Ancăi) și am dat de momente de care uitasem. Nici cu un efort de gândire nu dau de ele. Unele au revenit, după ce mi le-a povestit mama, deci nu sunt sigură dacă sunt amintiri sau reconstituiri de-ale minții mele.
Decembrie e plicticos fără zăpadă, fără colinde, fără serbări. Mă duc la serbarea surorii mele. E un decembrie ciudat…
Vorbind de sora mea, poate intrați să votați și să citiți și la ea. Nu mă lasă să îl citesc înainte, așa că știu la fel de multe ca voi. Vrea să scrie. O să mai lucrez cu ea, dacă asta vrea. Dar e un început destul de bun, trebuie să recunoașteți.
UPDATE: Oana nu mă lasă și pe mine să mă bucur de a pune ultimul punct pe foaie. A făcut ea epilogul 😛
Andra Pavel 
am stat cateva minute sa realizez ce reprezinta ultima poza.. si… in zadar.. dar e foarte faina.
Mersi!
E poză făcută luminilor de la geam, doar că aparatul e în mișcare 😉
mai sa fie!!! incerc sa-mi imaginez, dar tot nu reusesc.. probail mi-e prea somn 😆
hm…
Pingback: Să-mi dreg vocea şi… « Oana Stoica Mujea
Pingback: Retușuri « Cu arma la vedere!
Și totuși îți urez un decembrie frumos în continuare! 😛
Mersi la fel!:*
Pingback: Ivona Boitan – Negru de fum | Ioan Usca
Acum am realizat, ai un talent aparte si pentru fotografiat, asta inseamna ca ai viitorul asigurat. 🙂 🙂 Na, mai bine ma apuc de poezie. 😛 Sunt realmente fascinante, eu sunt mare amatoare de fotografii frumoase, originale.Si la tine pe blog gasesc mereu ceva pe gustul meu. A, nu stiu daca ti-am spus, nu cred in OZN-uri. 😦 :)) Sau cel putin nu credeam pana azi… 😛
Decembrie nu e ciudat, e geros, afara sunt -7 grade si mie mi-e teama ca o sa inghet pana la hipermarket. 😦
PS
Eu o astept pe mama sa-mi faca bradul. :)))
Mersi! nici eu nu cred în ozn-uri 🙂
E frig, dar.. înțelegi.
vin eu să ți-l fac 😛
…si sa-mi cumpere cadouri de Mos Craciun. :))
Oana e cam rea, nu stiai?
Știam. 🙂
Eu todeauna fac bradul în ajun… este tradiţie la noi… atunci când mama pregăteşte sarmalele (nelipsite) şi alte mâncăruri ce îţi înebunesc toate simţurile… eu, alături de tata facem bradul… de obicei fac Crăciunul în familie în ajun şi apoi umblu brambura la colindat pe la prieteni… Abia aştept 😀
super! Eu nu am cu cine la colindat și da, și la mine se făcea de ajun…
ce cute e brăducu! vreau şi eu unul mic, dar n-am şanse. la mine, în fiecare an am un brad maaare de nu mai am trecere în living:)))
îmi place povestioara Oanei…e tare simpatică :d
🙂 scuze, e povestioara Otiliei, sora mea 🙂
hihi, nu stiu de ce credeam ca pe sora ta o cheama Oana, nah
Nup. Pe aproape… Ai să-i dai un miel 😆
haa!!!ozn-ul acela,, :)):))
e pe bune Anca, și venea spre tine 😆
ANunț-o pe Dana!
Pingback: SINAGOGA NEOLOGĂ DIN BRAŞOV (3) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: POVESTEA CONTINUĂ… « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI