Vernisaj

Dacă tot am început, să vă și spun cum a fost.

O sală albicioasă, luminată, cu multe fotografii atârnate, ați zice. Hm… O să vă amărăsc doar puțin, ca să vă conving să mergeți și voi – am înțeles că intenționează să „se plimbe” cu expoziția în mai multe orașe, ceea ce ar fi superb 🙂

Aurora boreală e prima care îmi spune că am nimerit expoziția. Apoi îmi plimb privirea rapid prin sală și mă blochez pentru jumătate de minut. Oh, noroc că mi-am amintit să respir!

În unele poze, dacă vă uitați așa, cu ochii pe jumătate închiși, poate vedeți îndrăgostiții în spate :), sau oameni mici, în pustiuri fumegând. Ei bine,  am admirat fotografiile din toate unghiurile posibile  – mint; de sus nu am văzut 😆 – am găsit multe forme și umbre, ce acum nu mai vor să apară.

Ei, și nu am toate pozele la îndemână. Dar fiecare dintre ele adaugă încă o literă Cuvântului – viață – , încă o culoare Peisajului – realitate -, încă un sunet Melodiei – suflare. Încă un sentiment. Pe mine, cel puțin, m-a prins cu atâtea trăiri încât nici nu cred că aș putea să le explic cumva, cândva. Emoție, bucurie, melancolie, dorință – să ajung acolo – , speranță – că voi ajunge să văd pe „viu” toate astea și multe altele -. Dar au fost spre bine. Mă simt mult mai liniștită azi. Și compania a fost vinovată. Ducu a făcut o mică prezentare a Islandei, apoi a răspuns – sau nu  🙂 – la întrebări. Auziți, priviri îngrijorătoare 😀 Era vedeta și nu-i convenea că se uită toți la el, știu 🙂
Ce am înțeles eu? Islanda e o țară superbă, dacă știi și vrei să o vezi, unde poți ajunge de la ghețari la zonă aridă, la valuri și iar la ghețar într-o lună de mers cu mașina și dormit în corturi, cu vântul drept călăuză și soarele, mai rușinos sau doritor și el de priveliști mereu noi.

Ce am văzut? Puțin – prea puțin – din ce au văzut Ducu Georghiescu și Adi Smădu (care, din păcate, nu a putut ajunge). Doar 40 de amintiri dintr-un dosar de 15 mii de fotografii. Dacă vă puteți da seama.

Felicitări celor doi și mulțumirile mele sincere pentru că o astfel de „baie de culoare”, pe care am așteptat-o mai mult de o lună și care mi-a plăcut așa de mult, încât am spus de atâtea ori de ea 🙂