În sfârșit – sau din păcate? – am primit primele comentarii dezvoltate la adresa unui manuscris.
Mă întrebați de ce sunt așa fericită? Până acum, toți cei care au citit au spus doar de bine. Nu se putea să fie o carte perfectă; pentru că mă știu pe mine, știu ce am scris, e prima carte etc. Mă pregătisem sufletește
Nu, nu, glumesc. Nu au fost lucruri spuse ca reproș. Le-am notat și mă vor ajuta. Voi „umbla” la respectivele aspecte. „Doar părerea mea”, știu
În afară de asta, sunt într-o confuzie administrativă totală. Adică, legat de partea administrativă a unui proiect sunt informată doar pe jumătate. Hm… Sincer, nu am vrut să mă intereseze, dar am ajuns într-un punct în care e nevoie de toate detaliile.

Nelămurirea zilei
urmăresc o persoană pe facebook de ceva vreme… Înțeleg, nici mie nu-mi plac zecile de notificări primite pentru că am fost „etichetată” într-o fotografie, de către o persoană pe care nu o cunosc, dar dacă se postează ceva ce nu-mi place pe „peretele” meu, pur și simplu șterg. Nu simt nevoie să fiu așa răutăcioasă. Da, gata, așa e persoana respectivă, nu are rost să mă complic. Dar e persoană de interes public și mă așteptam la puțină diplomație…
Teo ne încântă cu balade pentru ochi frumoși, Dragoș se întâlnește cu masonii, Năbădăiosul și-a greșit costumația
, Anca nu se teme de nimic, iar Elle grăiește adevăruri prin cuvintele lui Octavian Paler.
Eu vă spun că am vizionat filmul „Turistul” și a fost drăguț. Nu surprinzător, dar drăguț.
Vă trimit gânduri frumoase de la Argeș!













1 februarie 2011 la 5:52 pm
Și cei mai mari scriitori ar ave anevoie de retușuri… nimic nu iese pefect…
1 februarie 2011 la 5:57 pm
cu siguranță
1 februarie 2011 la 6:44 pm
Multumesc pentru gandurile bune, Ada, si pe mine ma enerveaza cateodata facebook, constatca am dat accept prea usor prea multor oameni
1 februarie 2011 la 7:14 pm
Da, problema e că persoana despre care vorbesc îmi e cunoscută. Nu mă așteptam la o schimbare de atitudine… Sau să-i zic prefăcătorie.
1 februarie 2011 la 9:45 pm
o sa caut si eu turistl sa-l vad
1 februarie 2011 la 10:27 pm
1 februarie 2011 la 10:22 pm
E normal să primeşti şi critici şi picioare în cur… dar dacă sunt constructive trebuiesc neaparat ascultate…
1 februarie 2011 la 10:28 pm
pai asta asteptam dar nimeni nu-mi dădea
Stiu că sunt bune. Nu mă plângeam
1 februarie 2011 la 10:22 pm
In sfarsit mai pun si eu mana pe Pc , se pare ca am lipsit de la multe si asa nici pe aici nu am ami citit
A, Andrushcka , inspirata poza :*
1 februarie 2011 la 10:28 pm
2 februarie 2011 la 12:50 am
[...] Achilianu, Ada Pavel, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Altcersenin, Ana Usca, Anca, Arcadia, Blog Simplu, Blogolumea, Buimacii, Bogdan Onin, Caius, Carmen Negoiţă, Cati Lupaşcu, Cristi, Cristian Dima, Călin Hera, Consiliu, Daniel Urda, Hai la Plimbare, Flavius Obeadă, Florin Moroşan, G1b2i3, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Neagu, Gând licitat, George Valah, Giana, Incertitudini, Ioan Sorin Usca, Link Ping, Lora, Maria Popart, Madi, Manole, Melami, Mirela Pete, Nabadaiosul, Nice, Adela, Photographis, Laura Driha, Secret, Simion Cristian, Teo Negura, Theodora, Verovers, Vania, Victor, Vis şi realitate, World of Solitaire, Umograf, Zamfir Pop. [...]
2 februarie 2011 la 1:05 am
[...] Achilianu, Ada Pavel, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Altcersenin, Ana Usca, Anca, Arcadia,Blog Simplu, Blogolumea, Buimacii, Bogdan Onin, Caius, Carmen Negoiţă, Cati Lupaşcu, Cristi, Cristian Dima, Călin Hera, Consiliu, Daniel Urda, Hai la Plimbare, Flavius Obeadă, Florin Moroşan, G1b2i3, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Neagu, Gând licitat, George Valah, Giana, Incertitudini, Ioan Sorin Usca, Link Ping, Lora, Maria Popart, Madi, Manole, Melami, Mirela Pete, Nabadaiosul,Nice, Adela, Photographis, Laura Driha, Secret, Simion Cristian, Teo Negura, Theodora, Verovers, Vania, Victor, Vis şi realitate, World of Solitaire,Umograf, Zamfir Pop. [...]
2 februarie 2011 la 9:52 am
Este importat feedback-ul in cazul meu, al unui blogger oarecare, fara pretentii, iar criticile constructive sunt binevenite pentru o scriitoare ca tine. Mai ales la inceputul carierei.
)
Iar m-ai bagat in ceata cu facebook-ul.
2 februarie 2011 la 2:06 pm
scuze, scuze
2 februarie 2011 la 11:09 am
m-ai dat în gât.

toată pledoaria mea a fost într-un singur scop: constructiv.
nu le-as numi critici, ci doar mici observaţii. de părţile bune nu ai zis nimic, of, of, of! acum mă simt precum cotoroanţa cea rea. >:D<
părerea mea!
mulţumesc! aştept cu interes şi alte manuscrise. te pup!
2 februarie 2011 la 2:07 pm
părerea ta e gresită aici. Nu esti cotoroanta
) Nu imi place să mă laud
3 februarie 2011 la 9:18 am
Nu l-am vazut pe turist dar, daca mi-l recomanzi, am sa-l incerc. Nu stiu cum naiba se face ca, desi am o multime de filme (ca mi le aduce unu’ ieftin), niciodata nu reusesc sa dau de filmele recomandate de tine….
Ce parte administrativa draga?
3 februarie 2011 la 1:51 pm
nici eu nu știu prea bine cu administrativul
recomandă-mi si tu filme, să vedem
3 februarie 2011 la 3:51 pm
“Concertul”
3 februarie 2011 la 3:55 pm
concertul…
La acesta te referi? http://www.youtube.com/watch?v=3aait4aOxP0
4 februarie 2011 la 6:46 am
Da, la acela.
Sau altul: “In slujba Regelui Angliei”. E un film cehoslovac, de arta (dar e cu actori care vorbesc intre ei). Hai sa te vad daca-l gasesti, ca e facut in 1968….
4 februarie 2011 la 12:05 pm
Ăsta?
http://www.youtube.com/watch?v=vaIEWwMbLys&feature=related
4 februarie 2011 la 12:21 pm
mna, acum trebuie să le găsesc integral, nu trailer
5 februarie 2011 la 12:32 am
Mai sa fie ce perspicace esti
. Da Ada, despre acel film e vorba. Eu l-am gasit la mall.
Dar “Concertul” l-ai vazut?
5 februarie 2011 la 12:33 am
Nu, nu am avut când. O să le caut și, dacă le găsesc, le voi viziona în viitorul apropiat