Ostentativ

Ai acceptat nebunia mea. E clar o nebunie. Dacă nu jucăm destul de bine, ne dă pe amândoi afară.

După ce îți explic, așezați la o masă într-unul dintre restaurantele din mall, plecăm, ținându-ne de mână. E aproape șapte. Inițial nu voiam să implicăm și colegii mei, dar nu prea avem încotro. Așa că… Mă simt ciudat cu tine de mână, dar tu te comporți de parcă ar fi cel mai firesc lucru, așa că nu pot să mă cobor sub nivelul tău. Diriga aproape se sufocă văzându-ne. Râd în sinea mea. Directorul e de asemenea terorizat. Mă simt puțin ciudat. N-am fost niciodată îngeraș, dar mă păstram la statutul de fată serioasă.

– Dar voi de ce sunteți așa ostentativi? ne întreabă directorul.

– Păi, noi ne cunoaștem de multă vreme, încep eu, serioasă. În plus, dacă nu vă supărați, o strângere de mână nu mi se pare ostentativă.

Se înroșește în obraji. Știe că am dreptate și nu știe că mint; nu ne cunoaștem de multă vreme.

– Mda, să mergem acasă. Suntem toți?

– Nu prea, constat, de vreme ce n-o văd pe Georgiana. Ce figură va face!

Mai stăm cinci minute. Noi doi pe o bancă, ceilalți uitându-se la noi ca la extratereștrii.

– Eu cred că vei avea de suferit, șoptești, deși te încântă ideea mea.

– Oricum aveam. Măcar încep eu contraatacul.

Dai din cap. Deci știai că voi avea de suferit. Hm… Îmi scapă ochii spre diriga și o văd făcându-mi semn. Mă ridic și mă duc spre ea. Abia acum, pentru o scurtă clipă, regret ce fac.

– Lora, ce e în capul tău? mă ia repede.

– Doamna, nu înțeleg.

– Cu Cristi ți-ai găsit să fii?

Tonul ei mă doare. Pentru că pare chiar furioasă. Iar eu, ca o fraieră, am luat-o ca pe un joc…

– Dar, doamna…

– Nu. Nu îți dau voie.

Tac câteva clipe și o fixez cu privirea. Parcă se mai calmează puțin.

– Îmi dați voie să-mi spun și eu punctul de vedere înainte să mă trimiteți la spânzurătoare? Dă din cap. Înțeleg că sunteți supărată, dar nu cred că aveți dreptul să îmi interziceți anumite lucruri. În plus, nu „sunt cu Cristi”. Nu înțeleg de ce o simplă strângere de mână provoacă reacții de genul acesta și ce aveți cu domnul profesor.

– Dar nu am nimic cu el.

– Sigur? Dacă apăream de mână cu profesorul de muzică nu era același lucru, nu?
– Dar George e mai tânăr, protestează.

– Dar și dumnealui e profesorul meu, nu? Nu ar fi la fel de lipsit de etică?

Nu mai zice nimic. Hm… câștig. Cu toate astea, nu mă simt bine. Chiar deloc. Aș putea să dau înapoi? Nu cred… Mergem până la capăt acum.

– Îmi dați voie să mă întorc?

– Ai grijă…

– Doamna, dacă vi se pare că întrec limita, accept dojana. Dar cu dovezi solide, nu presupuneri. Nu-mi plac astfel de situații.

– Fi sigură că voi avea grijă să nu întreci limita, mă amenință.

Mă întorc lângă tine. Mă privești îngrijorat. Nu știu ce expresie am, dar nu cred că râd. Te ridici și mă înconjori cu brațele. Îmi ascund capul în haina ta și simt o lacrimă scăpându-mi dintre gene. Nu respir câteva secunde, ca să opresc celelalte picături. Îmi rămân undeva în piept. Îmi ridic capul. Inspir adânc și clipesc des, să mă asigur că au fugit picurii sărați și că o să stea ascunși, măcar până ajung în camera mea.

Îmi prinzi obrajii între palme și mă forțezi să te privesc. Zâmbesc. Pentru că te simt aproape.

– Dacă vrei, îi anunț că a fost o glumă pusă la cale de mine. Și o să fie bine. O să vezi.

– Nu ai pe cine minți. Mie n-o să-mi fie bine, nici ție. Ori ne lasă în pace, ori plecăm amândoi.

– Lora, mă pui în încurcătură.

– Ai acceptat. Dacă tu vrei, renunțăm. Dar eu nu mă dau bătută așa ușor.

Zâmbești și tu și te apleci spre mine. Îmi săruți fruntea și îmi dai drumul. Mă întorc spre ceilalți. S-a adunat toată lumea. Mergem la hotel. O iau pe Anca și pe Dragoș și cu tine și ne închidem în camera mea. Va fi bine…

__Plan secret

 

Am dat și teza la română. A rămas la franceză, marțea viitoare (sau joi, că nu știu ce oră deschisă avem cu o altă profesoară.. Nu pricep legătura, dar în fine). La latină am luat 10 și nu prea voiam să zic, pentru că ale mele coleguțe au note mai mici și nu vreau să par lăudăroasă.

Îmi plac mult întrebările pe care mi le pune o prietenă pe mes. Nu sunt previzibile sau plicticoase. Deci, mersi Eme pentru că mă faci să-mi pun mintea la contribuție :*

Acum vă las. Mă duc să mă relaxez scriind, asta după ce învăț teorie la chitară, nu de alta, dar ne ascultă proful mâine pentru notă. 🙂

Am aflat că au fost doar 9 texte în concurs, pentru că 3 au fost descalificate, nerespectând condițiile. Până sâmbătă stau pe ace, deși, vorba lui James, parcă nu mi-aș face iluzii. Vlady a promis că mă anunță, așa că aștept.

O seară bună!