Inel

E doar un simbol. Un obiect fizic, de care sunt legate o anume dată și-o seară, și-un loc, și-o emoție (pe cine încerc să păcălesc? un univers întreg de emoții). Dar, deasupra consistenței și greutății sale, este un simbol. Al ceva ce eram de dinainte, dar neformalizat. A lui.

A ajuns atât de puternic să facă parte din cotidian, încât mă sperii când nu-l am seara și mă întreb unde l-am lăsat, dacă îl aveam când am ajuns acasă și ce m-aș face dacă s-ar strica sau l-aș pierde.

(M-am apucat să-mi scriu numele nou pe foi și arată fabulos. Sigur, la fel de urât și stângaci ca întreaga mea caligrafie, dar însemnătatea lui îl face să fie cel mai frumos nume scris vreodată – aș îndrăzni să adaug „până acum”. Ca un copil, scriu numele noastre împreunate cu cel mai frumos pix sau cu stiloul și rămân uitându-mă la ele, visând ca prințesele animate.)

Mă las în brațele lui și îi povestesc ziua mea, tot ce m-a zăpăcit sau amuzat și cât de greu a trecut fără el. De îndată ce corpurile noastre nu se mai ating, simt lipsa lui și-l caut mintal – l-am pus pe birou sau…?

Așa că acolo, în acele grame albe, se află tot el cu toată eu, cu toate, sufletele și emoțiile noastre, notele și versurile, dorințele și temerile. Așa, legați, cum zicea odată, dintr-o altă lume, o fetiță cu păr de aur.

Reclame

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.