De miere

Timpul îmi poposește constant pe piele. Și-l primesc cu zâmbet și emoție.

În mijlocul unui spectacol de operă. Închid ochii, ca să-mi mut atenția de la expresiile violoniștilor la sunete. Pe genunchiul drept, aproape dezgolit, simt degetele lui, trecând încet, urcând câte puțin, aproape sfios, pe sub materialul fin, negru. Deschid ochii și sunt tentată să-l privesc, dar reușesc să rămân cu privirea spre scenă și cu un zâmbet abia reținut. O căldură vie îmi pulsează prin corp și simt, pe genunchi, adunate toate emoțiile de la început, așa cum îi simt lui timpul, neregulat, o dată repede și o dată încet, un soi de t a c –tic, accelerat de atingerea asta aproape ascunsă pe care ne-o permitem. Am venit la braț și plecăm la fel, zâmbindu-ne și sărutându-ne pe câte-un prag, fiecare purtând cu sine aroma corpului pe care-l va strânge din nou în brațe, puternic, acasă.

În stația de tramvai. Stăm amândoi, așteptând o dorință. Privesc în partea opusă lui, căutând semne de stare de bine. Îi intuiesc atingerea înainte ca degetele lui, palma caldă, să-mi atingă spatele într-o mângâiere îmbrăcată în grijă. Zâmbesc cu o secundă mai devreme decât îl simt. Mă întorc spre el și-l văd, surâzând, preocupat de binele meu.

– Știi că se spune că, pe măsură ce te îndrăgostești, celălalt îți apare din ce în ce mai frumos?
– Hm…
– Ești tare frumos de câteva zile!

I se luminează expresia și rămâne la jumătatea unui gest. Îi zâmbesc în continuare, convinsă că ceea ce spun e adevărat, măsurând-i trăsăturile de miere.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s