Viața mea a devenit despre tot felul de ritmuri.
Cafea, sandwich-uri, zâmbete, mâncat, aranjat, îmbrățișat, plecat (repetă în fiecare dimineață).
Capătul metroului de aici, peron dreapta, mă duce mai aproape de ieșirea potrivită de acolo, peron stânga (încurcate în fiecare zi).
Biscuite, cafea, cremă, biscuite, cafea, cremă, biscuite.
Degetele lui, conturându-mi lumina. Tic-tac, din când în când, mai tare sau mai încet, la ureche, în funcție de unde-i poposește încheietura stângă. Soare prin perdele și peste zâmbete, ștrengar ca sărutările și pulsând aproape, ca inima de-o simt sub palmă, când moțăim în miezul zilei, între două treburi. Muzică apărută de nicăieri, dintr-un dulap, de pe perete sau de pe birou, care răsare și înflorește, se stinge, obosește, respiră, revine, întotdeauna urmărindu-ne privirile.
Cină, vase, duș, pijamale, îmbrățișat, șoptit vrute și nevrute. Adormit înaintea lui și trezit tot așa.
Au înflorit pomii, ați văzut?
