În vizită

Europa credea că venim s-o vizităm./ Surpriză! Suntem aici s-o invadăm.

Cânta băiatul ăsta pe scenă, pentru niște Zile ale Orașului amânate (de-un doliu inexplicabil de național) și înfrigurate (de-o toamnă bruscă, aproape agresivă). Și-am cântat toți versurile astea, mici sau mai mari, iubitori de-acest stil muzical sau nu. Toată lumea dansa într-un fel sau altul – de frig probabil. Și-am simțit, după versul ăla, o pauză, un oftat mare cât lățimea Europei și adânc cât cea mai neagră datorie. Am simțit oboseala tuturor celor care au venit în vizită la mama și la „cel mic”, a tuturor celor care se simt norocoși că avem internet de mare viteză și Skype gratuit.

– Futu-i, înțeleg versurile astea altfel acum!… mi-a șoptit din dreapta, cu un zâmbet amar.

Dau din cap și încerc să-mi țin lacrimile. Nu-i boala noastră, a orașului. Nici măcar a țării. E a părții ăsteia de lume care are nevoie să fugă, să schimbe spre mai bine. Partea asta de omenire care ar face acolo treburi care aici sunt rușinoase, pentru că acolo fac mai mulți bani din alea decât ar face aici dintr-o slujbă respectabilă. Și-așa, bolnavi, ne trezim amputați. Amputați de tați, de mame, de bunici, de surori sau de frați, de oameni care pleacă oameni și se întorc (dacă se întorc) roboți, mașinării, stricate, înrăite, dependente de calmante, alcool ori cine știe ce ca să-și ducă suferințele mai departe, mai departe de cei lăsați aici.

Sus pe bar, sus pe bar…

A trecut. Momentul de oboseală a trecut peste noi, s-a înecat în râu. O să-l mai simțiți, dacă treceți pe aici săptămâna viitoare. Pleacă oamenii înapoi la muncă. Pleacă studenții înapoi la școli. Plecăm. Tot plecăm…

Anunțuri

2 păreri la “În vizită

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s