Fazan

„Dacă n-ai adormit și vrei, poți urca să dormi la mine. E destul de mare patul pentru amândoi.”

De aici, o nebunie de emoții. Emoția jucată indiferent de când i-am auzit pașii pe scări și bătăile în ușă. Jocul nostru, de a ne așeza și apoi amintindu-ne diverse: ușa nu e încuiată, geamul nu-i închis, mi-e sete, unde e încărcătorul? O oarecare muzică cântând aiurea, fără legătură cu ce se întâmpla în aceeași cameră cu ea. Noapte bună șoptit cu spatele, într-o încercare femeiască de a-i spune că nu vreau să adorm acum. Cinci minute de a căuta un film, aproape la răsărit, ca pasare a responsabilității: aleg eu, pentru noi, ce-mi place mie. De unde? De fapt, aleg ceva ce cred că am agrea amândoi, în necunoștință de cauză.

– Mi-e cam friiiig, șoptit în timp ce mă cuibăresc mai bine.

– Hai să jucăm Fazan!

Chicotesc de sub pătură. Fazan? Bine, fie. A. Mă privește aiurea.

– A, am început alfabetul. Oprește-mă.

B. Bunătate, necunoscută, caldă, neașteptată. Tentație. El pentru mine. Ierbar – pentru florile promise? Artizan, sufletele noastre sunt artizanat. Ancestral; desigur, n-om fi primii care simțim ceva fluturi sub pătura asta de-un alb impersonal, grandios și scump. Alfabet – de fiecare dată o iau de la capăt, cu un nou alfabet, cu sunete diferite, cu priviri deseori verzi, cu amprente calde. Etanș, apuc să aud cum devin F înainte să mă prindă strâns în brațe.

– Ești fină. De ce ai pielea așa de fină, hm?

Ridic din umeri și tac. Sunt copleșită, mi-era dor de asta, de starea asta de închis, blocat într-un balon de bine. Neașteptat, nou și parfumat, fără să fi avut timp sau intenția de a-mi crea scenarii, de a pregăti replici, de a-mi domoli bucuria.

– Hai să mai jucăm odată, șoptește în păr.

– Hai să jucăm „Ce încape într-o valiză”!

Îi simt mirarea și scap din brațe. Îi explic, șoptim litere. C – „Eu zic repede, sunt la a doua numărare!”

Carte. Caiet. Creion. Ah, mi-ai furat cuvântul! Compas (să fim sinceri, l-am pierdut când te-am chemat  sus…). Cretă. Ne pregătim de școală? Cizme. Calculator. Hm… nu mai știu acum. Își apropie degetele de umărul meu scăpat din pătură, pe care-l simt rece. Atingerea lui e caldă și albă pe pielea mea prinsă de soare pe-un alt tărâm, într-o altă poveste. Caramel! Ciocolată, zice el. Fie, cafea de dimineață aduc eu. Să schimbăm, că mi-e foame: cupru. Castane – sunt bune, ai mâncat coapte de curând? Corn cu ciocolată. Uf, iar nu mai știu!…

Cealaltă mână ajunge cumva, încet, spre fruntea mea. Începe un masaj ușor și, dacă aș fi pisică, serios că aș toarce. Nu mă adormi, zău, că îmi place ce jucăm noi aici, unul în ochii celuilalt, cu picioarele, când?, împletite și mult mai aproape decât intuisem acum o oră.

Hai, zi! Nu mai știu… zi tu, ce mai aduci în valiză? Casete, să avem de filme. Un cățeeeel! Pot să iau un cățel? Da, poți, zice împăciuitor și-l simt de parcă ne știm de-un veac și aștepta să menționez cățelul dorit. Degetele lui trec peste frunte, sprâncene, pleoape. Îl gâdil cu genele și-mi atinge vârful nasului, ca-n joacă. Cușcă. Un Crăciun. Un moș adică? Nu, nu, râd spre el, tot mică în pătura cu aromă de îmbrățișare. O vacanță, o sărbătoare, niște dulciuri și mult timp de lenevit în brațe. Bine, canapeaua o iau eu.

Nu mai știu ce-am mai luat. Tot dicționarul, furat unul de la altul, cârlige pe care le zicem amândoi, clepsidre și cărți, multe multe cărți.

Hai să dormim puțin, vrei? Bine, hai. Răsăritul de-l văd prin fereastră și nebunia lui, să-l vedem de pe deal. Oh, nu, mi-e bine aici, în brațe. Somn odihnitor! Îhî, șoptit, încercând să-mi șterg zâmbetul de pe buze.

Somn ușor, da…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s