Agendă

EA: Tu ești un om organizat?

EL: Hm?

– Știu că eu nu pot să tac. Eram certați. Nu pot să tac, să-ți tac. Spune-mi, ce mai faci?

– Sunt surprins. Ai rezistat, tăcută, cel mai mult.

– Da. M-am chinuit. Prin urmare, am fost foarte productivă, academic vorbind, zilele astea.

– Felicitări. Dar repetă întrebarea de la început.

– Ah, chiar. Era în pom întrebarea. Te întrebam dacă ești om organizat, dar știu deja asta de la birou. Altceva voi…

– Stai. Tu mai vrei să vii la birou? Aș cam avea nevoie de ajutor, avem raportare intermediară și mă bat cu birocrația.

– Da. Dintotdeauna, cu hârtiile ne certăm cel mai des.

– Daaaar de tine am nevoie. Încă. Fir-ar… Vii?

– Da, vin. Mâine, e bine?

– Perfect. Continuă cu organizarea.

– Ce ton de copil fericit ai! Cu organizarea, da… Mi-am luat o agendă de vreo lună, pentru că am descoperit că uit să fac lucruri – de genul că am uitat că dădusem adunare la ong. Și m-am speriat de treaba asta și de faptul că nu îmi pot ține mintea concentrată.

– Focusată…

– Vai, te-aș bate pentru asta, dacă n-aș ști că faci mișto.

– Iartă-mă, nu m-am putut abține.

– Te. Și mi-am luat agenda aia. Dar dacă îmi programez ceva mai departe de ziua de mâine, e aproape sigur că nu voi respecta agenda. Adică da, îmi amintește ce am de făcut și niște termene limită, dar nu mă pot ține de ea. Tot timpul apar lucruri neprevăzute, mi se schimbă programul, amân, reprogramez, grăbesc… Tu poți?

– În timpul orelor de la birou, da. Că mai am întâlniri și, mna, nu ține de mine prezența ălora. Altfel, nu.

– Nu știu… sunt prinsă între a mă enerva, că îmi place să mă țin de planuri. Și a mă bucura, că nu fac planuri des și că viața mea nu e previzibilă.

– Ce dileme ai și tu!

– Da. Stau cu cărțulia aia în brațe în fiecare seară și dimineață și o iau după mine și o mai răsfoiesc și la facultate de două ori. So what?…

– Copil!.. E perfect așa. Ai agendă, să nu uiți. Acum, că o ai, eliberează-ți mintea. Poți?

– Da. Cred că da. Hai la munte două zile. Asta chiar m-ar elibera. Sau la mare.

– Mai vedem. Tu vino mâine la birou și facem loc în agende și pentru asta.

– Haha! Dacă ajunge în agendă, e clar că nu se mai întâmplă!…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s