Porțelan

EL: M-am mai gândit.

EA: La?

– Nu știu… Fă-mi un copil.

– Dar… Ce-i cu tine?

– Teama de nimic. De-a fi un nimic.

– Iartă-mă, dar sunt incapabilă să fac față ideii ăsteia acum.

– Ce-ai?

– Un soi de cădere emoțională. O lipsă de sens în viață.

– Îmi pare rău că nu sunt acolo, te-aș fi putut ajuta, măcar cu brațele în jurul tău.

– Nu, nu-i nevoie. Mă descurc. Ies din asta. Am doar nevoie ca cei din jurul meu să nu se comporte ca și cum sunt un porțelan.

– Îmi dau seama că te opui ideii de apropiere fizică între noi, dar n-am să pot să stau cu tine la o masă fără să-ți sărut măcar podul palmei, să știi.

– Mai vedem. Încă nu ai terminat treaba de supererou acolo.

– Chiar așa mă simt – mai ales ostenit la finalul zilei. Și să nu crezi că eu cred altfel despre tine, decât că ești un fel de porțelan.

– Uf… Adică ținută în vitrină pentru scopuri decorative?

– Nu. Ținută cu grijă, transportată numai în medii protectoare și nu lăsată la îndemâna oricui.

– Hm… Măcar vrăjitor ai rămas. Haide, lasă-mă să mă bat cu monștrii.

– Ai grijă, domnișoară porțelan. Toți prinții sunt plecați peste munți și văi.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s