Înnodat

EL: Îmi pare rău.

EA: Mereu, da. Dar după ce ataci puțin. După ce mă lași să plâng și să-mi pară rău că-mi pasă. De parcă nimic nu s-a întâmplat.

– Știu. Dar nu-mi dau seama.

– Ești idiot?

– Poftim?! Nu!

– Așa ziceam și eu. Dar pretinzi că nu îți dai seama niciodată. Nici când situațiile sunt teribil de asemănătoare.

– Dacă ai chef de ceartă, am să închid. Sunasem cu gânduri de pace.

– Știu și asta. Dar… n-am cum să te iert mereu, înțelegi? E ca și cum între noi doi e un fir de ață. Și când ne certăm, sau când ne jignim, se rupe. Apoi îți ceri scuze sau îmi cer scuze și înnodăm iar firul. Apoi iar se rupe…

– Dar nu ne aduc lucrurile astea mai aproape?

– Poate. Dar cu o legătură înnodată până la refuz. Care n-o să țină dacă unul dintre noi întoarce spatele sau dacă, cine știe, cade peste bord.

– Înțeleg. Aș mai aduce un fir.

– Ce altfel de relație am putea avea? Prieteni nu suntem. Suntem foști amanți. Nu mai înseamnă nici asta nimic pentru mine. Mi-e rușine de mor când dau de cunoscuți de-ai tăi și de-ai ei. Și-mi pare uneori rău că mi-am stricat conștiința pentru ceva ce nu e decât o ață încurcată.

– Ah, iartă-mă. Plânge copilul. Te sun imediat ce-l calmez, bine?

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s