În grija copiilor altora

Dragi părinți, nu mă mai lăsați să îmi fac griji pentru copiii voștri!

1) În hypermarket, un copil singur printre rafturi. Se uită la sticle de detergent și balsam. O urmărește pe femeia de lângă el care desface o sticlă pentru a putea mirosi. Încearcă și el să desfacă. Mai-mai să-i cadă conținutul pe el și pe jos. Se sperie. Pune sticla înapoi pe raft și capacul lângă. Îl urmăresc eu de două minute, probabil stă acolo de mai bine de cinci. Nu-l caută nimeni. Peste vreun sfert de oră, la alt raion, îl văd cu ambii părinți.

2) Piața Universității, curând după ultimele proteste. Aproape seară. Un puști blond, cu un steag în mână, merge pe trotuar, depărtându-se de Universitate. Singur. Nimeni în urma lui. Trec în direcție opusă, apoi îmi dau seama că nu-i însoțit. Mă întorc și îmi potrivesc pasul cu el.

– Ce faci?
Mă privește, fără să se oprească.
– Unde te duci?
Se uită iar la mine și flutură steagul.
– Ești singur?
Dă negativ din cap și se uită, scurt, spre fântână. Bine… Mă pun în fața lui, fără gesturi bruște.
– Hai înapoi la mami, vrei?
Zâmbește și pornește înapoi, în pas vesel, lângă mine. Oameni care trec pe lângă noi ne privesc lung. Probabil se vede că nu-i al meu.
– Unde e mami?
– Mami e acasă. (Ha, vorbește!)
– Bine. Și ai venit cu tati?
– Da.
Mai mergem puțin. Îmi dau seama că acum aș putea să-l iau după mine în orice direcție, cel puțin cinci minute, fără să schițeze vreun refuz.
– Și tati unde e?
– Tati e… Aici! zice și fuge spre piațetă, unde a apărut un bărbat pe care nu l-am văzut în cele 20 de priviri disperate pe care le aruncasem într-acolo, în căutarea cuiva responsabil pentru bunăstarea piciului.

Tatăl începe să râdă și îi spune că or să-l fure fetele. Plec. Înainte să ajung în dreptul gurii de metrou, copilul e din nou singur, în sus, pe Magheru…

3) Un oarecare mall. Dau să intru pe ușile automate. Un copil iese, cu o carte de colorat în mâini. Îl observ la timp și îl blochez.

– Hei, al cui ești tu?
Se uită la mine speriat cumva. În mall, de după un colț, răsar doi părinți speriați.
– Ha, aici erai!

Doar pe astea mi le amintesc acum. Sunt multe povești asemenea, sunt sigură. Nu sunt de acord cu părinții care nu le lasă spațiu de desfășurare copiilor. Dar nu e deloc în regulă, din punctul meu de vedere, să-ți scapi copilul din vedere în marketuri, într-o piață aglomerată sau în orice loc public. Știu că nu am experiență de părinte și că vorbesc „din afară”, dar, dacă intențiile mele nu erau bune, aveam până acum cel puțin cinci copii sănătoși de „vândut”.

Oh, și încă ceva. Dacă ați putea să nu-i mai învățați să treacă pe roșu printr-o intersecție aglomerată, serios că aș trăi mai fericită prin orașul ăsta nebun.

Anunțuri

2 păreri la “În grija copiilor altora

  1. Salut!
    Buna observatie; admirabil indemn. E greu de gasit calea de mijloc intre a fi atent mai mere, implicat si contrat tot timpul si relaxat in vorbe si miscari…
    Eu tin minte ca in Mioveni, cand eram mic, m-am ratacit de mama si nu stiu cum am luat-o pe strada aiurea si plangeam si m-a ajutat un om mai in varsta sa o regasesc. Cumplit moment.

    • Și noi (eu și mama) am pierdut-o pe soru-mea prin oraș. Nu a fost plăcut. Dar e o diferență între un copil care fuge de lângă tine și tu-l cauți și el e după perdea și altul care te și întreabă dacă poate fugi :))

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s