Povești cu oameni mici

Intri în metrou zăpăcită – piesa de teatru la care ai fost ți-a dărâmat, din nou, toată siguranța într-un viitor frumos și un sfârșit departe. Găsești un loc liber și, deși nu-i felul tău să te așezi în metrou, simți că nu vei putea să-ți concentrezi energia pe vreun soi de stabilitate.

Abia atunci o vezi. O remarci. E complet diferită. Stă pe scaunul din fața ta, alături de alte două femei și un bărbat. În dreptul ei și al bărbatului e un cărucior cu un pui de om acoperit, adormit. Presupui că ea e mama – dintre toți, ea pare cea mai liniștită, matură (sau maturizată). E singura dintre ele care poartă fustă. Și o bluză albă, care-i face fața senină. Cei trei se joacă pe două telefoane, pe care le schimbă între ei și râd. Îi dau și ei la un moment dat. Se uită o vreme, apoi dă telefonul înapoi fără să-și privească amica, cu mintea departe, probabil nu la ceea ce citise sau văzuse.

La prima stație se așază în dreapta ta un bărbat trecut de 45 de ani, de mână cu o puștoaică. Inițial, prezența lor te contrariază, apoi înțelegi că el îi e tată. Aceeași reacție o are și mama din fața ta. Când își dă seama de legătura de rudenie, zâmbește în gol și-și lasă privirea în poală, rușinată că și-a închipuit altceva. Apoi ridică ochii încet spre fața fetei și e curpinsă de o uimire pe care nu o înțelegi. Deasupra ei, în reflexia din geam, vezi fața copilei din dreapta ta, o față de copil ușor obosit, ușor dezamagit, dar în siguranță, senin.

Mama, însă, se pierde. S-a găsit în puștoaica asta. Și-a amintit brusc de ea, mică, deși nu acum foarte mult timp, când purta aparat dentar, își lăsase părul lung și-l ținea drept, să-i cadă peste urechi și aproape mereu peste față. Când se întorcea duminică seara de la cursurile de pian, obosită și frustrată întotdeauna că nu reușește să treacă de acea primă parte mai ușoară a unei opere al cărei nume l-a uitat. Dar încă mai știe notele. Își pune palmele pe genunchi și apasă ușor, cu degetele, de parcă umbrele de pe fusta neagră sunt clape pe-o claviatură îngălbenită de timp. Zâmbește iar în poală și se oprește,apucând cu amândouă palmele geanta mică.

O vezi, ușor contrariată, cum rezonează aproape imediat cu fata de lângă tine. Auzi când copila îi spune tatălui ei că a luat 10 la concurs și vezi fericirea de pe fața mamei; apoi observi tristețe și o privire încruntată, o deslușești imediat pe-a fetei, în reflexie, ca în final să afli că, totuși, profesoara i-a spus că putea să se descurce mai bine. Ochii mamei se mută de la copilă la tatăl ei și se liniștește – „Lasă, tati, a fost tare frumos!”.

Femeia se sprijină din nou de spătarul scaunului, cu genunchii apropiați și întorși spre bărbat și cu mâinile încrucișate în poală. I-ar fi plăcut și ei să-l aibă pe tatăl ei acasă, să-i spună uneori că e drăguță și s-o încurajeze, să se țină de mână când trec strada și să vină înaintea ei cu o umbrelă, în zile cu vreme capricioasă. I-ar fi plăcut…

Te surprinzi pe tine reacționând la gândurile care-i trec pe față. Femeia simte că e privită și te fixează cu doi ochi mari și închiși la culoare, calmi, împăcați sau poate resemnați. Nu se mișcă, nu își ferește privirea; nici tu nu poți. Ea își depărtează ușor buzele roșii, pline, și suflă printre ele aerul ținut în plămâni. Îi zâmbești, pentru că nu știi să te uiți în altă parte. Ești la fel de femeie ca ea, poate mai puțin – tu încă n-ai copii. Dar ai ascultat-o cum gândește și vezi cum niște lacrimi se zbat în spatele obrajilor rumeni, deși o să mai stea cu ele acolo cel puțin până la noapte.

Își ia ochii de la tine – una dintre amicele ei i-a întins înapoi telefonul. Îi privește ecranul apoi îl ascunde în geantă. Reziști tentației de a-i spune, înainte să cobori din metrou, că e foarte frumoasă. Nu din rușine – ești convinsă că ea ar înțelege ce-ai vrut să spui și i-ai agăța un zâmbet care să-i vină bine. Dar parcă nu vrei să-i faci probleme.

Cobori și o cauți prin geamul trenului care prinde viteză. Privește tot în gol, tot spre ea.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s