Zâmbetele de luni

Pornisem acum ceva vreme o campanie care se chema 365 de motive să mulțumesc. Evident, e una din multele idei pierdute pe drumul denivelat și fără linii de demarcație pe care mergem, împreună și separat. Dar azi simt nevoia să mulțumesc.

Așa că mulțumesc oricui a decis vacanța asta de 10 zile. Mi-a fost vindecare.

Mulțumesc, GHEPart și voluntari voioși, cu care aș sta mereu de povești, toți la o masă sau prinși, separat, în căsuțe albastre de chat. Mulțumesc, Președinte GHEPart, pentru că îmi amintești mereu de ce merită să mă întorc spre casă, pentru că mă lași să fiu eu, pentru că mă susții să pot și să vreau lucruri bune. Mulțumesc, dragilor, toți, pentru că mi-ați dat încredere că știu să fac lucruri bune și că tipicăreala mea © e trecută cu litere colorate în tabelul cu „așa da”. Mulțumesc, că am reînvățat să am răbdare, să învăț (pe mine și pe alții), să ascult, să comunic, să interacționez fără teama de scopuri ascunse, să văd în zâmbete și reflexii de ochelari mai mult decât spune vocea.

Mulțumesc, Semne Bune și autori zâmbăreți. Pentru toate serile de râs din Orient și toate încurajările. Pentru că mă învățați și mă simt protejată. Pentru că mă simt iertată. Pentru că am parte de file cu povești care fură din mine, pentru totdeauna, o parte de imaginație. Pentru că merg la teatru mai des decât mi-aș fi putut dori vreodată și că, mereu, mă provoc, să pot, să înțeleg. Mulțumesc, că m-ați găsit și nu-mi dați voie să fug. Mulțumesc, pentru că m-ați citit.

Mulțumesc, One World și Gopo, pentru oameni și locuri, pentru informații și șiretlicuri. Pentru scurtături cu liftul și tichete în schimbul zâmbetelor. Pentru un scanner care nu mergea mereu și pentru auto-invitați. Pentru că am înțeles ce mai pot învăța și ce nu, unde se oprește distracția și când trebuie să fugi între două ecrane. Pentru că am găsit umanitate și am descoperit măști pe care le ghicisem, printre cortine. Pentru că m-ați învățat ce simplă e frumusețea.

Mulțumesc acelor voci parfumate, șoptite printre bucle și cearșafuri, care acum uită să vadă, să salute, să recunoască. Eu păstrez ce-a fost frumos.

Mulțumesc, mereu, pentru totdeauna, alor mele.

Să vă fie frumos 🙂

Anunțuri

8 păreri la “Zâmbetele de luni

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s