De colorare a nopților

Mă-nvățai să spun rugăciuni.

era felul tău de-a crede-n minuni,

era felul tău de-a crede că zbori.

„în rugăciuni nu poți niciodată să mori”

îmi spuneai și poate așa și era.

și-nvățam rugăciuni să salvez lumea ta

și târgul de miercuri, și melcii cei triști.

spuneam rugăciuni ca să știi să exiști

și că, într-un fel, ne rugăm zi de zi

sperând să mai fim înc’ o dată copii.

 

 

avem nevoie de povești care să ne spună
că Îngerii-s vii
și că ce dacă nu se văd ori nu se-aud ori nu-i simțim
ei totuși sunt acolo și pentru asta-i iubim
și pentru asta aprindem seară de seară candele în ferestre
pentru că avem nevoie, din când în când, să primim câte-o veste.

 

___________________________________

Versurile fac parte din două poezii incluse în volumul „Mic tratat de colorare a nopții” (Focșani, 2011, ed. Terra) – Fabian Anton

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s