Apărare

EL: – Neața!

EA: – Vreau să vorbim despre… tine. Despre proiectul ăsta. Despre voi.

– Care noi?

– Tu și soția. Rămăsesem datoare cu o discuție.

– Nu știu dacă vreau să vorbesc despre asta. Ea e parte din viața mea și va rămâne, indiferent. Îmi place să îmi amintesc de oameni pentru ce au făcut frumos în viața mea. Nu voi accepta niciun reproș la atitudinea mea.

– Stai puțin…

– Nu are nimeni dreptul să îmi impună cum să o consider pe soția mea.

– Hei… N-am zis nimic de impus. Voiam să vorbim. Ești torturat de tot felul de griji. Voiam să… nu contează.

– Să?

– Nimic…

– De ce vrei să vorbim?

– Uite, mie mi-e egal dacă vorbim sau nu. Tu cu degetele tale mi-ai scris într-o noapte că te-ar ajuta să vorbim, să te ascult, să bombăn idei.

– Dar… Am deprins un mecanism de apărare. Indiferent împotriva cui. E, de fapt, împotriva unui sistem.

– Nu mă interesează niciun fel de scuze.

– Ies să fumez, or să ne audă copiii.

***

EA: – Ce drept ai tu să sari așa?

EL: –Adică?

– Să o aperi așa în fața imaginatului meu atac.

– Imaginatului tău atac… ce dracu’ zici?

– Eu am apărat-o pe nevastă-ta și i-am găsit scuze mereu, continuu, deși nu aveam niciun beneficiu mai mare decât ideea că te calmam pe tine. Stau ascunsă și mă simt, groaznic, amantă. Îmi fac griji ce-o să faci fără mine de sărbători și tu… tu ai planuri făcute de acum două secole. Le aflam când? Când te întorceai?

– Tu zici de excursia de Crăciun?

– Da! Fir-ar. Nu vreau să dai raportul. Nici să hotărăști cu mine unde îți petreci zilele. Doar mi-ar fi plăcut să știu și eu de când te hotărâseși.

– Ca să îmi faci o scenă?

– Ha?! Când am comentat eu deciziile tale?

– Păi…

– Du-te dracu’. Nu minți doar ca să-ți confirmi acuzațiile. Fii sincer cu tine măcar. E dureros să faci de-astea.

– Dar ți-am spus că atât pot să mă implic!…

– Nu vorbesc de implicat, fraiere. Ci de respect, de prietenie. Eram prieteni, nu? N-am fost. Dacă așa te porți acum cu mine, înseamnă că, pentru tine, n-am fost niciodată prieteni!

– Nu mai striga…

– Nu mai strig. De fapt, nu mai zic nimic. O să-ți las cheile pe birou. Să ai succes!

– Stai!

– Dă-mi drumul la mână!

– …

– Acum! Acum sau țip că mă bați.

– N-ai face asta!

– Nu mă încerca. Dă-mi drumul!

– Poftim. Ești liberă.

– Ah… De parcă nu eram înainte să-mi dai tu binecuvântarea…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s