Singuri

EA: – Imaginează-ți că aș putea fi singură într-un oraș cu un milion de locuitori!

EL: – Un oraș imaginar?

– Nu. Ăsta.

– Are vreo două.

– Ah… în fine.

– Deci, mai spune-mi o dată ideea ta. Iartă-mă.

– Da. Imaginează-ți asta. Cum ar fi să percepem că suntem singuri într-un oraș cu două milioane, na, de locuitori?

– Păi nu suntem?

– Tind să cred că suntem. Dar avem iluzia că nu. Că, uite, ce bine trebuie să îmi fie mie în orașul ăsta, pentru că te știu pe tine, că am două mii de cunoștințe. Că știu jumate de oraș la picior și de-astea.

– Și îți e trist?

– E uimitor. Că poți fi singur într-un loc plin. Și revigorant, că nu trebuie să fii mereu pentru alții. Și, da, puțin trist.

– Copil, îți promit că nu rămâi singură.

– Pe ce se fundamentează promisiunea ta?

– Ua, a revenit știința politică!

– Da, chiar așa. Dar, serios, cu ce siguranță îmi promiți tu mie?

– Cu siguranța că eu nu te las. Cel puțin eu.

– Cu siguranța de azi, nu? Știi că nu cred povești…

– Mda. Ești ciudată. Le creezi, dar nu crezi în ele.

– Ba da! În alea cred. În poveștile făcute pentru a fi aplicate nu mai pot.

– Haide, crezi în mine!

– Nu. Nu-i nevoie…

– Adică?

– Adică nu mai e nevoie să mă rogi. Cred deja. Fir-ai…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s