Amor de dragul ploii (II)

<– Partea întâi

–Nu vine.
–Hm? Te rog, nu face glume proaste.
– Așa a zis. Că nu vine azi.

Dau din cap și-i mulțumesc scurt, apoi plec. Sunt, brusc, plină de nervi. O să obosesc groaznic. Plus că iar umblu singură pe la două noaptea, spre casă.

Curând, la masa lui apare o fată. Scundunță și brunetă, cu părul scurt aranjat într-un fel la modă, dar care mie îmi displace. După voce, liceancă, după atitudine, la cel mai bun liceu din oraș. E o combinație între curajul arogant al celor care se știu buni și neîndemânarea unei inferiorități care, probabil, vine din răceala cu care e tratată. Sau aparenta detașare pe care o afișează el chiar și când povestește cum a scăpat de moarte într-un accident pe-un pod, prin Franța.

N-o iau în seamă. Dar, când pleacă amândoi, am un gol în stomac, un sentiment fals de amantă părăsită. Dar nu sunt amantă, iar el n-avea nicio datorie să fie „al meu”.

După miezul nopții se întoarce, singur. Am un moment liber, între două comenzi gălăgioase. Sunt urcată pe scaunul înalt din spatele barului, cu coatele pe masă și cu capul în palme. Se pune în aceeași poziție (doar că în picioare) în fața mea și mă fixează cu ochi acum închiși la culoare.

– Mai poți, Izișor?

Mă apucă râsul. Să ajungi de la Izabela la Izișor e o reușită, admit. Mă calmez și scutur negativ din cap.

– Dar acasă cu cine te duci?

Ridic din umeri. Cu cine s-o nimeri, presupun. Propui ceva? Dă din cap aprobator, de parcă mi-a răspuns la gânduri, apoi scoate cheile din buzunar. Desface de pe inel cartela de la interfon și o împinge spre mine pe masă.

– Doar dacă vrei, spune încet, apoi se întinde să mă pupe pe frunte; pleacă.

 

La două și zece minute spăl ultimele pahare. Sting lumina de pe terasă, încui barul și mă trezesc singură în stradă. În urechi simt vâjâitul oboselii, amestecat cu o liniște ciudată, cu nervi și puțină amețeală. Cartela lui zvâcnește în buzunarul blugilor. Nu sunt sigură că vreau. Dar nici capabilă să merg până acasă nu sunt, așa că fac dreapta și intru în prima scară de bloc. La etajul doi ezit să sun. Încerc ușa și, pentru că e descuiat, intru. Liniștea e ciudată. Mă descalț pe întuneric și bâjbâi până nimeresc să intru în dormitor.

Doarme, invers în pat, cu lampa aprinsă, cu bărbia pe palme; probabil citea cartea care zace deschisă pe podea. Las rucsacul lângă ușă, apoi intru în baie și fac un duș lung. Încerc să pun ordine în minte, dar îmi dispar, brusc, toate problemele, și nu mă pot gândi decât la căldura moale de lângă el, din somn, la aroma de țigări din pătură și la brațele lui strângându-mă tare, prin vis. Mă întorc în cameră doar în lenjerie. Caut un tricou de-al lui și îl îmbrac. Pun semn la carte și o abandonez pe birou. Mă așez lângă el și-i șoptesc, să se pună în pat invers, spre perne, normal. Se întoarce cu spatele la mine. Iau o pernă și i-o pun sub cap, pe cealaltă o țin pentru mine. Îl îmbrățișez și-i sărut gâtul și obrajii, încet. Îi miros pielea și îmi imaginez că-i gust visele. Se întoarce spre mine și zâmbește cu ochii închiși. Mă sărută, apoi trage pătura peste noi. Adorm repede.

Anunțuri

3 păreri la “Amor de dragul ploii (II)

  1. No, zau, cum sa adormi asa si sa lasi cartea de izbeliste? 😉 E bine sa ii pui un semn personalizat si sa o asezi langa tine, incet si delicat 😀

  2. Pingback: Amor de dragul ploii (III) | Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s