Amor de dragul ploii (I)

– S-a oprit ploaia.

Vocea lui vine ca o rază printre frunzele de nuc; o vreme am conștiința că mi se pare ,că imaginez inflexiuni ale vocii ușor răgușite, voluntar detașate.

Stau pe pat, sprijinită pe coate, și citesc. De pe balconul mic, mirosul de ploaie umple decorul din poveste și pune pe pielea mea dezgolită zumzetul de după furtunile care distrug. Lampa cu abajur încălzește penumbra cețoasă. Mi-e somn.

Îl simt când se așază pe pat, în stânga mea, și se sprijină cu o mână pe bucata de saltea rămasă liberă în dreapta. Niciodată nu stau pe margine de pat, de peron, de scenă. Marginile mă sperie ca un sfârșit pe care îl ademenesc prin curaj nesăbuit. Își trece degetele ude de ploaie pe spatele meu, de la dantelă în sus, de-a lungul coloanei. Apoi prin părul ondulat. Inspir adânc și mă scutur ușor, involuntar. Iubesc gestul ăsta.

– S-a oprit ploaia, spune, oftat, nefericit, și acum sunt sigură că mai devreme mi s-a părut, că doar mă așteptam să spună asta.

Închid cartea și o abandonez pe podea, la marginea patului. Mă întorc și întind mâinile, să vină lângă mine. Mă privește o clipă, goală, cu urme de umbră pe pielea pigmentată de soare, apoi surâde ca unui copil mofturos și mă ia în brațe.

– Hai să mai punem de-o ploaie, murmură pe buzele mele.

***

E deja opt seara și colegul meu încă n-a apărut. Terasa e plină și abia fac față; n-am timp să-l sun iar. Printre două comenzi de bere, văd că la o masă, cu spatele spre bar, s-a așezat iubirea mea de zile ploioase, singur. Mă opresc lângă el, uimită.

– Copil, spre că n-ai venit pentru mine, spun, brusc, ofticată cumva că nu pot sta cu el.
– Nu, Izi, zâmbește cu ochii aurii, de la soare. Mă văd cu cineva…
– Bine. Ce-ți aduc?
– Zâmbete?
– Nu am acum, se fac prea greu, bombăn, apoi pun telefonul în fața lui. Sună-l, te rog, pe fraierul care e ultimul apelat și întreabă-l când vine.
– OK. Și-un pepsi, te rog?

Dau din cap și fug la bar. Terasa asta mi-a mâncat toată vara. Adevărat, am și câștigat ceva bani pentru facultate, dar toate serile mele aici au fost, cu sau fără nesuferitul de Cristi, care-a uitat iar că are un job. Fac două cafele și scot nu știu câte sucuri. Le duc la mesele la care fuseseră comandate, apoi mă întorc la Mihnea. Îmi întinde telefonul cu o expresie enervată.

–Nu vine.

Anunțuri

3 păreri la “Amor de dragul ploii (I)

  1. Hola!

    Imi place ploaia; am rau de inaltime, insa ma asez pe margini :D. Si n-am putut niciodata sa citesc pe coate 😀
    Astept continuarea 🙂

  2. Pingback: Amor de dragul ploii (II) | Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s