Urme de furie

EL: – Tu când ai început să pui bilețelele alea cu mesaje pe mobila din dormitor?

EA: – Nu știu. Contează?

– Da. Aș vrea să înțeleg un lucru. Deci fă un efort de gândire și spune-mi.

– Ca ani sau ca declanșator?

– Nu mă lua la mișto!

– Nu, serios…

– Ca ce vrei tu.

– OK. Cred că am început pe clasa a unșpea sau a doișpea. Ceva de genul ăsta.

– Înțeleg. Și declanșatorul?

– Păi voiam să învăț chestii în turcă. Și am scris pe niște bilete expresiile comune. Apoi mi-am dat seama că tot găseam citate frumoase și m-am apucat să scriu din ele și pe bilețele, nu doar în agendă.

– Bine. E bine…

– Îmi explici?

– Mda. Am fost la o amică acasă. S-a despărțit de curând de iubitul ei și acum văd că are casa plină de bilete cu citate moralizatoare. Despre încredere, ură, frumusețe, invidie. De-astea, gen Dan Puric.

– Haha! Și, ce, credeai, că și la mine a fost asta?

– Cumva. Încercam să fac tiparul.

– Nu poți, din doar două cazuri.

– Presupun. Dar la tine nu au fost de furie, nu?

– Nu, dragule. Nu-mi place să las urme de furie. Îmi vor aminti apoi de stările pe care le aveam.

– Bine gândit. Mă pupi?

– Te-ai gândit ce faci ca s-o ajuți pe amica ta?

– Ce să fac? Nu pot să-i fiu eu consolarea!

– Sigur? Prea amici sunteți voi!

– Ah, deci nu pupic…

– Termină, vorbeam serios.

– Da, gelos serios. Mă duc să-ți cumpăr ciocolată, să te îmbunez…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s