Poiana Fermecată (I)

*Se-ntâmplă Lecturi la Șură

            Din strada principală, cu praf, gălăgie și indiferență, pornești pe-un început de pod între lumi. Lași în spate agitația, orașul, facturile și muzica proastă și intri într-o curte cu flori și verde. În spatele casei-restaurant, prin dreapta, dai de-un petic de iarbă, ceva pomi, niște mese. Un foișor și, apoi, liniștea.

10561736_1453045258293280_907654067357691269_n

Pe iarbă sunt întinse pături colorate. Într-o margine e „biroul central”, o masă cu scaune pentru gazde și câteva rafturi mici, la fel de colorate, cu cărți. Între doi pomi mici, pe o sfoară, sunt agățate vederi adunate și citate. O pătură cu desene pe ea e locul celor mici.

10615568_1453045548293251_6028300565865924624_n

Ești primit cu zâmbete și condus spre lecturi. Dacă vrei să citești din cărțile lor, alegi una, o notezi pe-o agendă, primești un semn de carte care-ți va purta numele și îți găsești un loc pe-o pătură. Dacă ai venit cu cartea ta, la fel de bine – cărțile nu restricționează, nu discriminează, nu aruncă zvonuri și nu se supără.

10362516_1453045541626585_1379639193538535582_n

Și te uiți. E liniște, chiar dacă mai auzi vreo mașină, oameni vorbind din restaurant sau bormașina vreunui nene care trebuie să refacă nu-știu-ce terasă. E murmur de frunze și poveste de vânt, glas de zburătoare și cântec de greieri. Câteodată, o pisică sau un câine, ademeniți de culori, care, însă, sunt mai pretențioși – nu sunt cărți în limba lor.

Poate că ai ajuns acolo cu volumul tău și nu ai îndrăznit niciunul din cele propuse spre lectură. Poate că ți-era teamă că n-ajungi și a doua oară și n-ai vrut să începi o poveste nouă. Poate ai deschis o cărțulie colorată, împrumutată de ei cine știe de unde, și ți-ai lăsat, la pagina 17, 35 sau 72 (uau, cât ai citit din prima!), un semn de carte, un dreptunghi din hârtie cartonată, albastră sau poate portocalie, cu numele tău. Nu-i așa că, data viitoare când ajungi acolo, vei fi curios să vezi cine altcineva are un semn la cartea ta (care, desigur, nu-i a ta, e doar împrumutată, dar așa o simți)? Nu-i așa că te vei gândi oare cum e persoana care a ales același titlu? Probabil de-acum, când vei ajunge la următoarea imagine (poate pe la pagina 76, că e o carte cu multe pasaje frumoase!), te vei opri și vei încerca să-ți dai seama dacă și celălalt cititor se va opri acolo și dacă va simți paragraful ăla așa cum îl simți și tu. Cred că te mănâncă degetele să-i lași un bilețel cu semne de exclamare: „Imagine that!” sau „Ce zice ăsta aici?! :D”. Și, până la urmă, de ce nu?…

10624669_1453045498293256_3320487373472582439_n

Ciudat e că uiți timpul. Și când vine vremea să pleci, îți strângi lucrurile, aduni cuvintele și înghesui vederile în rucsac. Le zâmbești, le mulțumești și pleci. Și dai nas în nas cu realitatea. Și te-ai întoarce, dar poate te așteaptă vreun amic la o terasă, sau mama s-o ajuți sau copiii trebuie să iasă de la antrenamente. Așa că nu te răsucești pe călcâie, dar îți promiți că revii. Și-o să revii.

 

 

*Pozele sunt ale organizatorilor

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s