Scrisori

Mă leagă de tine, acum, toate. Și totuși…

Locul gol din bibliotecă îmi amintește de istoria pe care ți-am dat-o, după ce îți lăsasem indicii în scrisori. Scrisori pe care le-am scris în nopți ca asta, obosite și amăgitoare, sau vesele și cu gust de ciocolată. Scrisori pentru care am aranjat ordini de cuvinte, decrete de gânduri și amintiri. Să ții bine de ele, sunt jurnalul meu!… Apoi mă gândesc la seara în care îți tot spuneam că nu vreau să știu nimic din ele, când mi-ai zis că tu nu faci dedicații. De-aici mă gândesc la melodia aia, singura pe care am recuperat-o din noaptea cu umbrelă, pe care ai învățat s-o cânți la chitară și care, true, e și a altora acum.

Fotografie3967De-aici îmi vine în minte „Fir-ai, pentru că…”. Da, un fel de gelozie, încă, tot, din ce în ce mai vie. Și amestecată cu conștiința că nu am niciun drept să o am și să o întrețin. Sentiment pentru care ți-ai cerut iertare – nu știu de ce, dar îți simt iertările atât de apăsate, încât nu știu dacă aș putea să nu te iert. Și Sighișoara. Tu ești și-mi vei rămâne, indiferent ce-o fi. Îmi doream incredibil de mult să ajung acolo, iar tu, natural, printre două picături nervoase și niște of-uri de peste hotare, mi-ai îndeplinit o mare dorință. Și Chișinău. Moldovencele mele dragi. Melodia de la expoziție. Tu, cu carnețelul și cu voluntara după tine. Eu, cu flori în păr, hore în talpa de la pantofi și voluntarul cu ochii pe mine. Poza aia genială, singura cu noi doi de până acum. Noaptea de după filmul de-acasă, când o admiram amândoi. Dimineața de după. Fuga după tren și amintirea, parfumată și plină de bătăi de inimă, de pe peroanele alea – o dată te-am lăsat eu să pleci, o dată tu. De două ori tu – ai făcut-o ultima dată în Brașov. De două ori eu – te-am lăsat prea repede acum și parcă-mi pare rău. Că n-am venit cu tine sau că nu te-am legat de calorifer (metaforic vorbind!). Și, după, tata, de care nu ți-am povestit tot, dar de care intuiești; așa simt, că intuiești. Și mai intuiești o poveste.

Îmi plac toate. Momentele alea în care se mănâncă floricele, dar și cele în care ne disputăm principii. Iubesc faptul că suntem super-profi când trebuie, că putem. Îmi pare că doar oamenii cu stăpânire de sine pot să nu încurce lucrurile, să lucreze în mai multe planuri.

Mă gândesc dacă să mai scriu scrisori. Toată biblioteca, balconul și pernele strigă după zâmbetele alea, îmi murmură cum ne-au simțit ele – împreună.

Mă leagă de tine, acum, toate. Și, totuși, mă simt mai liberă ca niciodată. Să-mi pese. Să port grijă. Să iubesc.

Anunțuri

3 păreri la “Scrisori

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s