Din copilării

Decât manele, mai bine glăscioare de copii jucându-se!

Mi-era dor, mi-era sincer dor de sunetul copilăriei. Și l-am primit, acasă. Au crescut în cartier sau s-au mutat câțiva copii de până în zece ani. Unii cu biciclete, alții fără, unii cu jucării mai scumpe, alții fără, unele cu rochițe dichisite, altele doar în maieuri și pantaloni scurți. Cert e că stau ascunși de soare printre blocuri de după prânz până îi uită foamea pe-afară.

Întâi am auzit un „Mami? Pot să merg în față cu fetele?” spus mic, pe-o voce subțire. Îmi imaginam o fetiță cu codiță sau cu bucle și cu mânuțele la spate, privind cu ochi mari și lucioși în sus, spre fereastra mamei. Cam așa era. Apoi au apărut altele, mai multe, mai mărișoare. În altă zi, nu erau toate. Într-una i-am auzit repetând poezii, în alta cântau. Zilele trecute au făcut curat, iar azi jucau sticluța cu otravă.

Ce nu s-a schimbat în cartier, după vreo patru generații de grupuri de copii? Scorțuroșii de vecini. Când mă uita pe mine vara printre jocuri, aveam un nene la parter care striga, ascuns de vie, și un altul care a aruncat cu cartofi fierți după noi. Aveam niște vecine care se supărau că stăteam pe scară și câteva care ne certau că rupem frunze dintr-un tufiș ca să ne facem bani. Am avut noroc de-o mamă îndrăzneață care le-a tăiat mereu craca. Copiii de acum nu au.

Așa că azi, în timp ce alergau și vorbeau tare, râzând, cine pe cine-a prins, cine se oftică, unde n-au voie să fugă, a ieșit unul din visele urâte ale jocurilor mele ca să-i certe că fac gălăgie.

Hai, că iese moșul ăla iar!” le-a zis un băiat celorlalți. Și s-au evaporat. Ce trist! Că-n urma lor au rămas doar lătratul câinilor, manelele de la blocul vecin, mașinile care trec indiferente pe stradă și bătrânețea.

Dar abia-i aștept pe copii mâine. Sunt isteți și îndrăzneți, frumoși și fără inhibiții sociale. Nu contează că mama uneia e dentist și a alteia vinde în piață. Sunt toți cu mâinile în nisip și caută eu știu ce, sunt toți pe pătură și aleg caramele. Azi m-au și chestionat, deci mâine s-ar putea să nu scap doar cu întrebări despre nume 😀

Mi-e dor să nu-mi fie dor de iubiri, doar de mami; mi-e dor să mănânc pepene pe pătură, în spatele blocului, și să învăț remi pe casa scării până la miezul nopții. Mi-e dor să fiu ceva ce, ușor-ușor, pierd, mi-e dor să fiu copil.

Anunțuri

5 păreri la “Din copilării

  1. Eu îmi aduc aminte de el de câte ori aud puşti în spatele blocului urlând după mamă sau bunică pentru a ieşi pe balcon 😀
    Seară veselă!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s