Agatha

Ultimele săptămâni au fost de detectiv. Cu totul… Nu știu cum sunt sufletele de detectivi, dar al meu nu-i conceput pentru asta.

Am luat interviuri, înregistrat discuții, transcris convorbiri și notat atitudini. Am urmărit tendințe și am rememorat gesturi. Am sucit cuvinte și am râs cu lacrimi. Mi-am făcut griji pentru prea multe informații pe care le-am adunat și trebuie să le dau. M-am agitat pentru cerculețe care încep să se intersecteze, în dezavantajul unui fraier de care tot simt nevoia să am grijă. M-am speriat când am văzut armele împotriva lui și, fir-ar, împotriva mea – de ce-i sunt scut?

Am simțit iar fluturii și i-am văzut. Am descoperit că mi-e dor să mă simt admirată. Am înțeles că bucățele din mine au rămas de-acum doi ani într-un pavilion de carte, în miros de praf și de tipar. Mi s-a spus că am gesturi de mamă. Mi s-a mai spus că am ochi frumoși și că sunt de viață. Și în viață… Și-n viața altora.

M-am încurcat în minciuni, omisiuni, promisiuni de tăcere și convorbiri din priviri. „Ți-ar plăcea să te privesc în ochi, mult, doar pe tine?” pe de-o parte. „Nu mai vrei să ai de-a face cu mine. Got it.” pe de cealaltă. Între, munți de zâmbete, acte de-a proteja, flori primite în RATB și lupte duse în numele unui suflet care nu mai poate.

Am redevenit conspiraționistă și am ascultat pe la uși. Am spus „Hai” când voiam să nu-l mai văd și am șoptit „Stai o clipă, te rog”, deși m-aș lăsa cu tot ce duc în suflet. Am preferat să ignor ca să salvez aparențele și să plec cu zâmbete, decât să strig reproșuri.

Am tăcut, în pantofii mei de elf și cu coafurile de secol trecut, cu eșarfe-pretext prin parc și cu cărți îmbrăcate în alb. Am oftat și am încercat să nu plâng de față cu nimeni. Reușesc. Prin perdea nu se aud lacrimile…

Ultimele săptămâni au fost de detectiv. Și tare mi-e dor de-o fugă din mulțime. De mână, până la Tei, am fost, cu trandafiri în obraji și petale în păr. „Na. Ia-le, dacă tot le-ai zăpăcit.” Mai vreau să mă spăl de păcate în apă de munte. Și să mă spăl de poveri între rânduri pe alb.

Nu știu detectivii, dar sufletul meu s-a dilatat. Și tot e copleșit. Să vină liniștea.

Anunțuri

2 păreri la “Agatha

  1. Neaţaa! Păi, îmi pare că ai trăit din plin şi te-ai cunoscut pe tine. Ceva mai mult. Şi asta e bine 🙂 Nici mie nu-mi place sa fiu detectiv; e mai frumos misterul; e mai linistit sufletul cand are mai putine raspunsuri 🙂

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s