Despre cum mor imagini (I)

Stă jos, într-un colț de cameră, cu spatele lipit de marginea patului și cu laptopul în brațe. Plânge. Plânge continuu, iar cuvintele care apar ticăind nu opresc asta. Nici puiul de om care respiră ușor, prin vis, la patru metri de ea; nici el nu are nicio vină. Vina e a celui care scrie Povestea.

A aflat că se întoarce în țară. A aflat că e bolnav și, așa cum presupunea, nu e vorba de o intoxicație alimentară. E furioasă că acum e căsătorit și nu va putea să-l iubească iar. E furioasă că soția lui nu stă lângă el și ea nu poate sta, pentru că e peste mări. E furioasă că n-a fost întrebată, atunci, și că n-a avut curaj să pretindă. Cine știe unde era și cum le era acum? Cine știe dacă asta voia de fapt sau dacă, ironic, e mai bine acum, așa?

Inspiră adânc și are un minut de tăcere. Afară, vântul își face de cap printre pomii care dau în stradă. Doi bărbați în vârstă trec pe lângă poartă, vorbind înfundat și, în depărtare, același zgomot care se tot aude de vreo săptămână la ora asta. Acum nu contează. Victor îi spune ce boală are fratele lui. Îi povestește că s-au interesat și au de gând să vină luni. Adică în două zile. Îi spune tot, de la numărul avionului, ora decolării, spitalul unde vor merge și doctorul care se va ocupa de Luca. Oare de ce-i spune?… Nu îi sugerează să îl viziteze. Nici n-aduce vorba că și lui îi e dor de ea. Spune toate alea, stând la patul fratelui lui și rugându-se să fie bine.

Asta se roagă și ea. Să fie bine. Se tot roagă de când a vorbit cu Luca, acum câteva zile, și i-a răspuns scurt. Și-a dat seama de atunci că ceva e în neregulă. Dar de unde avea să știe că intuise corect? Îl simțea. Încă îl simțea. Dar îl iubise? Sau doar se atașase? Citește de câteva zile o carte despre tipurile de femei în comportamentul lor cu bărbații. Prietena ei îi tot spunea că e „femeia-mamă”, dar ea se amuza și credea că o ironizează. Uite că… Uite că avea dreptate Lia. Femeia-mamă. Femeia care are grijă și care se dă pe ea la o parte pentru el, chit că-l iubește sau nu.

Victor îi urează Noapte bună și iese. Scrie și ea ceva, apoi închide laptopul și îl lasă lângă ea. E confuză. În mintea ei e un fel de furtună de nisip. Nimic de văzut, nimic de care să te ții sau pe care să pășești în siguranță. Nici măcar să țipi nu poți. Se ridică pe genunchi și se privește în oglinda mare de pe ușa șifonierului. Își șterge obrajii cu ambele palme, apoi trece cu podul palmei peste lacrimile adunate ciorchine sub bărbie. Brusc, își prinde ochii în reflexie. Albaștri. Albaștri și spălați sărat. Albaștri și mari, surprinzători de clari pentru cât a plâns. Își desface părul blond, mai scurt decât și-l dorește, și îl lasă să cadă pe un umăr. Mai e drăguță? Oare el are s-o mai recunoască? Uite, buzele nu erau așa roșii. Iar la gât nu erau așa vizibile oasele. Iar zâmbetul s-a mai domolit. Acum e încărcat, de fiecare dată, cu mai mult decât sinceritate. Scutură din cap și se amuză singură. A trecut doar un an, sigur că o mai recunoaște!

Ar vrea să o sune pe Lia. Dar e trecut de trei dimineața. Doarme. Sigur doarme. Nu-i poate face asta. Inspiră adânc și deschide iar laptopul. A tăcut. Victor a tăcut. Ce bine! Deschide fereastra de mesaje a Liei și începe să-i tasteze, tot, grămadă. A fost un fel de pact între ele: Scrie-mi cum îți vin, cum le gândești, și le așez eu! Apasă Enter și abia apoi recitește. Nu-și dă seama cât va înțelege ea, dar… O sună mâine.

 

To be continued. Soon.

Anunțuri

O părere la “Despre cum mor imagini (I)

  1. Pingback: Despre cum mor imagini (II) | Andra Pavel

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s