Intimitate

Am început să prețuiesc sentimentul de privat. Și, când prețuiești ceva, e copleșitor orice gest prin care devii parte din latura privată a altora.

Mă simțeam, o vreme, matură și cu o capacitate de a intui de care mă mândream. Acum, s-au schimbat proporțiile: ori eu sunt mai mică, ori lumea pe care-o simt e mai mare. Cert e că sunt constant surprinsă, copleșită, răvășită. Mi-au apărut în viață oameni care știu să fie. Oameni care știu că prietenia e mai presus de seminarii și ieșiri la înghețată și care au răbdare să mă asculte tăcând. Care trec de bariere impuse și sunt sinceri, dovedind câtă încredere de copil au într-un om pe care nu îl cunosc.

Văd altfel relațiile. Involuntar și fără vreo conotație negativă, ne testăm constant. Unii testează prin adevăruri spuse brusc, amestecate cu romanțe. Unii testează privindu-te în ochi și aruncând idei pe care trebuie să le legi cum știi și poți – apoi, dacă le spui povestea întreagă sau nu, cum o spui și ce alegi să spui din ea. Alții testează punându-te sub reflector. Ei vorbesc, la adăpostul unor lentile, iar tu întrebi dacă să-i privești în ochi sau nu, încercând să-ți dai seama dacă ai spatele drept, dacă ești coerent și dacă ar trebui sau nu să ștergi praful de pe niște zâmbete pe care le porți rar. Câțiva testează în timp. Vorbești cu ei ani de zile, îi tratezi ca pe oameni buni și lași bucățele de optimism la toți. Într-o zi, fără preaviz, fără motiv evident, primești o întrebare legată de trecut. „Cum de…?” Zâmbești și intri prin ușa deschisă, acum ori niciodată, pentru că, până la urmă, poți influența deciziile mele; dar eu sunt responsabil de cât de mult te las să mă influențezi, de cât de mult permit să mă las influențat.

Mi se deschide o ușă, la capătul unor scări pe care le-am urcat pe dibuite. Rămân în hol, privind ușile închise din jur și ora târzie la care intrăm, în timp ce gazda se descalță și scapă de palton, așa cum face fiecare om în casa lui. Zâmbesc și pun mâna pe eșarfă, neștiind ce să fac, neavând instrucțiunile: pantofii la ușă sau în dulap, haina în cuier sau în cameră? „Unde-i bucătăria?”. Asta mă scapă. Bucătăria e teren neutru. Cică trece iubirea pe-acolo, dar la ora aia treceau doar serenade de greieri și pașii mei, timizi, tot primii. Mă așez pe un scaun, în colț, și spun „da” la orice propunere culinară. Nu-s pretențioasă. Iar acum sunt atentă la gesturi. La intimitatea omului care m-a adus. Gesturile astea, ritualul de seara și, apoi, cel real de dimineața, îmi spun despre el câte nu-mi spune un întreg jurnal. Pune sarea în același loc? Depărtează farfuria de marginea mesei? Firimiturile strânse sfârșesc în coș sau în chiuvetă?  Atunci nu realizez. Dar a doua zi, când ies din magie și mă duc acasă, îmi dau seama că și acolo am fost primită ca acasă, cănile nu s-au ascuns de mine, lumina nu s-a stins, iar pisica a stat cu mustățile la nasul meu pentru că știa când trebuie să plec. Mă trezesc scriind mesaje: „M-am apucat să analizez oamenii prin prisma locului în care stau. De la tine am prins asta…”

Despre asta e intimitatea. Despre nopți dormite în alt parfum. Despre idei scăpate în mesaje oficiale și subtilitatea trecerii de la „dumneavoastră” la „tu”. Despre cei care privesc scrisul pe blog ca fiind parte din necesitățile mele și mă lasă să privesc un tablou, cu capul într-o parte și ochii pe jumătate închiși, pentru cât de mult timp vreau, încercând să caute prin mine sensurile din poză. Despre diferența dintre „Ești atent la ce scriu.” și „Sunt atent la tine.”. Despre poze ciudate făcute în oglindă și trimise unor ochi verzi pe care îi aud zilnic, fără a-mi potoli dorul. Despre vânt și „Ce-ar fi dacă?”. Despre cum să fii tu pentru alții.

Anunțuri

8 păreri la “Intimitate

  1. Diferența dintre „Ești atent la ce scriu.” și „Sunt atent la tine.”
    Cred ca este una din ideile matca pentru tine. Poate dualitatea ipostazelor in care te surprinzi si mai ales trecerea de la descriptiv (deosebit de bine realizata), la introspectia propriului univers la intersectarea cu alta posibila identitate. Nu in ultimul rand, fluiditatea textului ce vine cu ritmice vocale dezvelite dintr-un pathos pastrat inca viu, undeva in constiinta. Multumesc pentru placerea de a citi cuvinte ce-si gasesc usor logica discursului si ganduri pe care le poti simti ca si cum ar fi citite cu o voce soptita dar penetranta prin tacerea alungata de dorinta de a fi, de a se intelege pe sine.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s