De noapte

– Nu știu unde sunt liniile de noapte…
– Eu știu. Dar nu-ți spun.

– Nu-mi spui?
– Nu. Hai la mine.

Așa mi se întâmplă când îmi amintesc. Retrăiesc clipele alea. Târgul de Crăciun, melodia și gândurile tale de a mă săruta – știu, știam și atunci. Frigul care scăpa printre degetele împletite și aroma de intimitate aburită dintre buze.

– Ciocolata mea caldă e mai bună!
– Serios? Sunt la fel de albe.
– A mea!
– Ba a mea.
– Hai să vedem…

Pretext. Fir-ar! Pe ăsta nu l-am intuit. Dar e momentul care mi-a plăcut cel mai mult. E prima surpriză a serii. A doua nebunie făcută instinctiv nu știu dacă mi-e dragă…

– Promit că sunt cuminte!
– În a cui definiție?
– Haide, promit!

Mi-era dragă casa aia. Încă îmi e, dar nu voiam să știi, ca să nu profiți de asta. Mă întreb dacă mai vrei. Ne certăm de fiecare dată când vorbim, ești superior și arțăgos. Și eu după tine, ca reflexie – asta sunt. Reflexie.

– Ai promis!
– Și ce? Credeai că doar o să dormim?
– Nu neapărat. Dar… 

Ba da. În inocența mea, o parte din mine spera că doar așa va fi. O alta era conștientă că aici se-ajunge, deși încă nu sunt gata să-mi asum asta. La prima întâlnire? Reperul temporal e supraestimat. Fusese prea mult preludiu, nu ți se pare?

– Dar nu e ca și cum s-a întâmplat ceva!
– Asta voiai de fapt?
– Nu!
– Și-atunci?…

Proastă sincronizare! Nu putea să fie după bal? Poate așa mă prindeai obosită, în rochie, cu un pahar de ceva tare și dulceag aproape gol și cu două urme de gheață făcând gălăgie. Poate așa, în brațele tale, din dans, m-ai fi tentat suficient cât să mă las. Poate… Mă mai gândesc la asta. Dacă?…

– Să mă anunți dacă mai vrei să vin sau ai vândut biletul.
– E sub laptop, pe măsuța din camera ta. Nu e balul meu. Faci ce vrei!
– Și mai ziceai că nu vrei să uiți nimic!…
– Chiar n-am uitat. 

M-am supărat aiurea. Uite, recunosc acum. Dar e târziu. Deja nu mai vorbești cu mine. Mă vezi ca pe-o persoană neinformată. Probabil nici drăguță nu-ți mai sunt. Dar îmi amintesc cu atâta drag de momentul când mi-ai luat degetele în palmă ca să mi le încălzești! Atunci. Cred că atunci am picat îndrăgostită. De-astea, de vacanță… Și nu o lua în nume de rău. Astea mă inspiră. Din astea trăiesc. Și tu, veșnic. Te-am prins în vorbe!

– Cum e balul?
– Ție cum îți place?
– E ok… Unde ești?
– Tocmai am ajuns acasă.
– Ah… Nu te-am văzut.

Orb? În niciun caz. Doar mincinos de ocazie. De profesie? Pentru câte-o noapte, cred și eu. Dar simt. Dă vina pe cine m-o fi născut vrăjitoare. Și eu dau uneori. În alb și negru poți să faci contrastul relevant. Altfel… mulți de „poate”, „oare” și „dacă”. Oare unde eram noi dacă nu insistai?

– Iartă-mă. Mi-am dat seama că am fost un idiot.
– Ah, da?
– Am văzut postarea aia. Îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți agresată.
– Mnu, nu din cauza ta.
– Sigur. Îmi pare rău. Acum îmi dau seama că n-am ținut cont de ce voiai tu.
– Avea relevanță? Nu puteam fugi. Și tu știai asta. 

A fost. Nici nu te-am mai văzut de-atunci. Mă tem cumva. Ce aiurea! Să mă gândesc la tine de fiecare dată când văd pe o tăbliță un număr de autobuz de noapte. Pun pariu că n-ai curaj să fii rău în fața mea. O să-ți și plâng! Curând. Tehnici. Dar vreau să obțin ceea ce-am pierdut. Un pat mic și o seară cu vin. Promisiuni aiurea… Ce copii!

– Ce-i cu noi?
– Poate căutăm același lucru…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s