„Hoții de frumusețe” – Chris Simion

Este frumusețea o crimă?

Ați citit romanul cu același nume al lui Pascal Bruckner? Eu nu. Dar piesa adaptată, care se află sub semnătura lui Chris Simion, m-a vrăjit.

fr20_10_2013162331

Pascal pare încântat de dramatizarea asta. În plus, „la premieră a spus că, dacă spectacolul s-ar fi jucat la Paris, ar fi fost una din cele mai tari montări” (Chris Simion mi-a șoptit).

O să credeți că am început să-i fac reclamă prea multă mai sus numitei regizoare. Dar pe bună dreptate că n-am ce altceva face, când piesele sunt magice.

„Hoții de frumusețe” spune, în planul de suprafață, într-un fel de povestire în povestire, istorisirea unui Benjamin, internat la un spital de nebuni, care își susține argumentul sănătății mintale. El povestește cum, împreună cu Hélène, iubita lui, rămân blocați într-o furtună de zăpadă, în Elveția (de fapt, la granița cu Franța), și sunt salvați și găzduiți peste noapte de un cuplu cel puțin ciudat. Un cuplu care, pare-se, se vindecă de paralizia avută pe măsură ce trec orele pe care invitații le petrec în acea casă imensă, din mijlocul pustietății.

În spatele acestui plan de suprafață, e vorba despre adevăruri și frumuseți. Despre faptul că suntem capabili să acceptăm ca adevărat doar ceea ce poate fi povestit. Despre cum actul de a crede sau nu este considerat o slăbiciune. Peste astea, despre cum omul îmbătrânește repede și se pierde atunci când nu socializează, nu e supus interacțiunilor. Despre cum poți crede un scriitor care pretinde că ar vorbi realități.

Toate atitudinile astea, pe care le înțelegi după vreo jumătate de piesă (sau sunt eu înceată în gândire, și-atunci îmi cer scuze experților), sunt accentuate de efecte. Decorul este, predominant, virtual, proiectat pe pânze care țin loc de pereți și planuri. Ca în altă piesă, ideea de nesiguranță, de pasaj de jurnal, este sugerată prin imagini filmate cu o cameră video, imagini care nu sunt mereu coerente; continuu mișcătoare, surprind sunetul respirației accentuate sau al unor pași. Apoi, când credeai că ai înțeles drama, te lași prins de latura abstractă a piesei, cu o tentă de gotic, de thriller foarte bine pus în scenă: lumini mov intermitente și neorganizate; zgomote fără sens; personaje care vorbesc simultan, fără a se înțelege nimic; fum alb și reflectoare palide care-i dau efect de obiecte mișcătoare și înfometate; umbre de oameni mișcându-se sacadat și tuburi de lumină albă, sterilă, haotică.

Chris Simion reușește să pună în scenă o dramă, probabil cea mai adâncă dramă a omului modern: oare noi furăm frumusețe? Nu cumva ne lăsăm furați de frumusețe de fiecare dată când ne izolăm, când nu simțim, când nu iubim și nu avem încredere?

La 20 de ani frumusețea este o evidență, la 50 o recompensă, la 70 un miracol.”

Spionați, vă rog, programul Companiei de Teatru D’ AYA ! Pentru a vă păstra sufletul tânăr!

Distribuția: Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu, Ioana Pavelescu, Ștefana Samfira, Radu Micu, Ionuț Niculae

Echipa filmare videoproiecție:

Regie: Liviu Crăciun;
Operator: Dragoș Hanciu;
Sunet/ montaj: Diana Rădulescu, Alexandra Furdui.
Asistent locație: Robert Braga.
Mișcare scenică: Irina Strungăreanu.
Asistent regie: Silvia Dumitrache

Suport tehnic & concept video-proiecție: 360 Revolution

Scenografia: Adina Mastalier

Dramatizarea si regia artistica: CHRIS SIMION

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s