Iarnă

EL: – De ce ai vrut să ne plimbăm?

EA: – Te temi de ceva? Ne putem întoarce.

– Nu, nu mă tem. E drăguț. Mi-era dor.

– Încet, încet, s-au dezăpezit oamenii…

– Oamenii? Orașul.

– Orașul e o adunătură de fiare fără oameni!

– Socioloaga mea dragă!…

– Râzi tu, dar degeaba. E o legătură între oameni și zăpadă.

– Știu.

– Normal că știi. Cine-mi zicea: o să înceapă ploaia și se vor prosti toți șoferii, toți pietonii?

– Cred că eu.

– Tu și alți vreo 10 șoferi.

– Chiar?

– Da! Semn că, vrem sau nu, suntem dependenți de schimbările meteo.

– Suntem, ce-i drept. Fugim de ploaie și de nori și chiar de soare.

– Știi ce mi-e dor? Să mă plimb desculță prin iarbă. Hm…

– La primvară, în parc.

– Cu tine!

– Mai vedem.

– Ce-ai pățit?

– Nimic…

– Ba da. Brusc, iarnă și cub de gheață.

– Nu pot să mă eschivez cu tine, nu?

– Tu ce crezi?… Deci, ce-ai pățit?

– Mă tot gândesc că o să se facă mai cald afară și or să se înmulțească șansele să fim văzuți. Nu mi-ar plăcea să ne petrecem timpul în vreo cameră de cămin sau de pensiune, eu știu pe unde.

– Ieșim mai pe seară, prin porțiunea aia pierdută de Herăstrău de lângă mine.

– Dar nu vreau asta. Vreau să ieșim mereu, să stăm la soare, să ne plimbăm prin iarbă și să mergem cu bărcuța.

– Ești copil…

– Probabil. Și mai rău mă enervează că aș avea o singură soluție.

– Cred că nu vreau s-o aud.

– Oh, s-ar putea să nu. Dar ți-o voi spune oricum.

– Ascult.

– Singura opțiune ar fi să te prezint ei.

– Nu.

– Să îi spun că lucrăm împreună la ceva.

– Nu.

– Și să te accepte ca pe o colegă de-a mea.

– Nu.

– Și să… Nu?

– Nu! Crezi că nu va simți? Și, pe lângă asta, crezi că eu o să pot sta în fața ei, mințind-o în fiecare secundă? Chiar vrei să-mi faci asta?

– Păi…

– Păi știu că ție-ți convine, dar eu nu pot. Nu mă vei face să mă comport ca o amantă. Nu o cunosc și mi-e bine așa. E mai ușor să mă mint.

– Bine, gata…

– Eh, gata… Nici să nu te gândești la asta. Dacă mă aduci în aceeași cameră cu ea în vreun context, eu nu mai vorbesc cu tine.

– Uite cine-i copil.

– Probabil. Nu o să fac parte din grupul acela pe care l-am blamat vreo trei ani. Și n-o să mă vezi la vreo cafea cu o alta de-a ta, discutând despre cum să-ți fraierim soția!

– Dar…

– Oh, taci. Mai sărută-mă o dată și du-mă acasă…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s