Despre suflete (7)

„Există atât de multă suferință
și aproape întotdeauna
nevinovații sunt cei care suferă.”
(Raymond Chandler – „Play-back”)

Sacrificată. Ea e cea sacrificată.

Inițial, o etichetasem, greșit, evident, mergând pe premisa: cine se aseamănă, se adună. Nu știam că și ea abia se „adunase” cu compania nepotrivită. Voiam să fug. Se pare că a fugit după mine, de superficialitate, urât și rău, până am rămas două. Noi.

Știi, fiecare e unic, fiecare situație e, în detaliu, irepetabilă. Totuși, ne-am găsit. Te-am căutat, m-ai căutat. Acum îmi explic de ce voiam acolo fără să am vreun argument rațional. Acum îți explici de ce îți scriam povestea cu mult înainte să te cunosc?

Am ajuns s-o „citesc” doar după cum formulează frazele, în online. Poate și pentru că am vrăjit-o și nu ne mai ascundem. Ne scriem cuvinte cuminți, dar cu indicii. Într-un grup de cunoscuți, doar noi două știm ce „Azi n-a venit” înseamnă și cui se datorează emoțiile din obraji (oare azi le-ai văzut? Voiam să-ți strig, dar era prea gălăgie ca să pot vorbi fără să fiu auzită).

Nu ți-am trăit povestea, dar o simt. O scriu, o imaginez, am intuit-o. Nu ai trăit ce-am trăit eu, dar mă simt liberă să-ți spun și să știu că-mi înțelegi exact tristețea. De ce butonii ăia m-au făcut să-l visez cu ochii deschiși, de ce sunt rea când sunt (încă) îndrăgostită, de ce provoc și tac. De ce te simți vinovată pentru ceva ce n-ai făcut, de ce ești gata să dai totul pentru cineva care doar intuiește.

Știai, știai tot ce ți se pare că ai înțeles cu mine sau prin mine. Doar nu dăduseși glas. Pernele  nu știu să răspundă. Știai că aia e putere (și, vai, câtă are și nu știe de ea), știai că teama te face să taci, dar și să suferi mult și să te consumi. Știai că grija nu trebuia să plece de la tine și că ai o viață întreagă în mâini, fără să o fi plămădit. Știai că, într-un fel, ai fost folosită și că ești cea care a pătimit cel mai mult. Era doar nevoie de cineva care să aibă curaj să zică. Lucrurile rostite se sedimentează. Parcă e mai ușor. Sau mi se pare?

Mie îmi e. Ești unul din motivele pentru care știu că sunt acolo unde trebuie. Ești unul din motivele pentru care pot să nu plâng în fiecare seară și singura, în momentul ăsta, cu care plâng, atunci când îmi spui că îți e rău. Poate nu trebuia să știi asta. Dar așa sună prietenia. Așa se simte. Ăsta e gustul. Siguranța că simt ce simți și simți ce simt ne face să ne putem „pune pe tavă”. Mie mi-e bine. Și îți mulțumesc. Și o să te învăț un singur lucru: cum să ții în jurul tău doar oamenii frumoși. Pentru că-i meriți.

 

 

Mă întreb oare câte lacrimi a șters ursulețul până să apar?…

Anunțuri

3 păreri la “Despre suflete (7)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s