Putere

EA: –        Hm, te-ai trezit deja?

EL: –        Nu. Dormi înapoi.

–        Nu mai pot. Acum m-a prins frica.

–        Adică?

–        Adică am înțeles că sunt cu tine în pat și…

–        Ș? N-am fost cuminte?

–        Ba da!

–        Deci trebuia să nu fiu?

–        Nu știu. Trebuia, dar nu mă așteptam.

–        Deci voiai să nu fiu?

–        Ești teribil!

–        Mi-ai mai zis. Dar dormi înapoi. Erai așa senină…

–        Uite. Stau pe pieptul tău și închid ochii. E bine?

–        Acceptabil. Dacă pot să te pup când plec.

–        Ăăă… Trebuia să fii cuminte, dar nu mă așteptam să fii, așa că m-am pregătit pentru orice reacție. Deci nu mai știu ce voiam.

–        Cum te-ai pregătit?

–        Nu contează. Nu mai e nevoie.

–        Ba da. Pot să fiu insistent.

–        Pot să te dau afară…

–        Fizic, nu.

–        O să te folosești de violență?

–        Aș putea. Nu te-ai pregătit și pentru asta?

–        M-am, dar…

–        Dar? De ce te-ai culcat cu mine în pat dacă te așteptai să nu fiu cuminte? Pentru că voiai să nu fiu!

–        Stai! Nu e așa! Nu insinua ce cred eu că insinuezi!

–        Păi asta e! Am forța, fizică și morală, să te oblig să faci orice. Știi că am forța asta.

–        Da, știu.

–        Dacă știai și nu aveai certitudinea că nu fac nimic, de ce m-ai primit?

–        Te calmezi, te rog? Ți-am spus că nu mă înțelegi.

–        Ok. Încearcă să-mi explici.

–        Psihologic, sentimental, intuitiv și cum vrei tu, eram convinsă că nu vrei și nu o să-mi faci rău. Rațional, empiric, nu pot să cred.

–        Nu ai sens…

–        Ba da! Fii sincer cu tine și răspunde-ți în gând la asta: știi că pot oricând să te ignor, reneg și să-ți fac imaginea praf? Adică am puterea asta?

–        Da, ai. Am văzut-o aplicată pe ultimul tău… atacator sufletesc.

–        Bun. Crezi că voi face asta? Dacă da, de ce stai cu mine, când nu mă cunoști suficient și nu știi ce mă poate enerva?

–        …

–        Da, nu trebuie să-mi spui mie. Dar fii sincer cu tine. Dacă ești, o să mă înțelegi.

–        Ce simplu era când dormeam!…

–        Că tăceam?

–        Nu. Că ațipeam și te simțeam, caldă și molatecă, în brațele mele. Aveam impresia că puteam respira doar prin tine.

–        Hm… poezii.

–        Da. Viața noastră e poezie.

–        Viața noastră? E poezie pentru că avem doar episoade.

–        Tu de unde știi?

–        Crezi că eu nu știu nimic?

–        Ba, știi. Dar mi-aș fi dorit să nu știi cum e plafonarea din relații. De ce știi? Ce ți s-a întâmplat?

–        Nu mai bine mă pupi?

–        Distragere!

–        Îhî…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s