Dependențe undercover

De când am venit la facultate, dar și de dinainte, am tot purtat, cu diverși și cu mine, discuții despre fumat. Eu nu fumez, nu am încercat niciodată. Am fost tentată, dar, nefiind încurajată sau ambiționată prostește de careva, tentația s-a șters repede. Iar când sunt tentată de alții înainte să mă tentez singură, refuz să mă conformez 😀 Mai eram amenințată că, după ce ajung la facultate, o să mă apuc de fumat, că e inevitabil etc etc.

Acum nu voi dezbate de ce nu vreau să mă apuc și de ce sper(!) să nu mă apuc. E posibil să le mai fi discutat și, oricum, toate motivele pot fi intuite. Am pornit postarea asta pentru că văd tot mai mulți oameni care fumează țigară electronică. Nu știu exact dacă face sau nu bine, în fapt, dacă nu cumva și fumul ăla pe care-l inspiri e dăunător și creează dependență. Nu m-am interesat. Eu văd doar cum arată. Urât! Arată urât o țigară electronică. Și, mai ales, arată urât în mâna unei femei. Sau poate n-am văzut eu țigara electronică potrivită în mâna de femeie potrivită 🙂 S-a dus naibii toată expresivitatea, toată atitudinea sexi și, mai ales, s-a evaporat la fel ca fumul impresia că ești gânditor, că ești misterios. Încă un fumător fals…

Ah, și n-am înțeles un lucru. Ce spune Codul bunelor maniere despre fumatul țigării electronice în spații în care nu se fumează? Sau nu e suficient de apdatat(*) ca să trateze subiectul acesta? Mie mi se pare lipsă de respect, chiar dacă știiiiu că nu e dăunător, nu miroase. Mi se pare că vrei să sfidezi toate legile și că te păcălești. „Nu mai fumez”. Nu, pe naiba. Dependența ta simte că fumezi, chiar dacă nu vorbim de aceeași cantitate de nicotină, deci fumezi!

Și, ca să pun capac și să aveți ce comenta apoi, consider că ori nu fumezi deloc, ori fumezi țigări normale. Sau trabuc (asta pentru bărbați). Și-ți asumi în totalitate că ai o dependență, la fel ca orice altă dependență 🙂

Anunțuri

5 păreri la “Dependențe undercover

  1. In noaptea sfanta de Craciun lasa deoparte grijile si supararile. Deschide-ti inima si primeste un strop din binecuvantarea care se revarsa peste lume in aceasta noapte!

    Fie ca sarbatorile de anul acesta sa va umple sufletul de bucurie, incredere, speranta si iubire. Iar Mosul sa va aduca cele mai dorite si neasteptate cadouri voua si celor apropiati.
    Craciun fericit!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s