Cine?

La capătul unei zile ca asta, a unor săptămâni ca astea două, uiți tot, nu mai înțeleg nimic. Cine sunt, ce caut în grupurile alea și de ce m-am băgat într-un proiect la care n-am avut timp să mă gândesc în ultima săptămână. De ce se repetă istoriile și ce-ar trebui să învăț din asta – să cedez, să fac compromisuri? (fără să mă pierd e imposibil). Unde au dispărut caietele scrise cu 3 culori și când o să-mi fac timp să scriu tot ce am în minte. Cum ar trebui să mă raportez de acum încolo la cei pe care i-am vizitat ieri. Cine-mi e prieten și cine nu. Ce traseu să fac să-mi plimb copilul peste tot pe unde l-aș vrea plimbat.

Cine sunt și cine e cel de la care abia aștept un răspuns. Cine sunt și de ce nu mă pot bucura de zăpadă în brațele lui. Cine sunt ele și cine naiba nu le-a învățat să fie oameni.

Acum, în turnul meu, ascult muzică de somn și îmi urmăresc respirația. Atât mai știu, atât mai recunosc. Respirația și ochii din oglindă, spălați sărat cam des. În rest…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s