Cercuri

– De ce mă privești așa?
– Pentru că…
Ridic din umeri și las fraza neterminată. Calculez înapoi, în gând, cât a trecut de ultima dată când am vorbit cu emoții. Mult. Mult prea mult, aș zice.
– Te-am dezamăgit, nu?
– Nu.
– Atunci?
– De ce trebuie să știi?
Trage încă un fum și mă privește cu coada ochiului. Eu sorb din cafeaua mea și-l văd pe deasupra ceștii.
– Curiozitate? încerc.
– Nu.
– Vanitate?
Dă din cap negativ.
– Deci?
– Uf, dar taci o clipă. Îmi scapă cuvântul și tu mă pierzi.
– Eu nu fac nimic, mă scuz.
– Ba, fir-ar, tu faci tot acum. Și știu că-ți sunt un joc. Și?…
Tac. Îmi aprind o țigară și aștept, privindu-l fix.
– Evaluare.
– Hm?
– Evaluare, repetă. Ăsta era cuvântul. Prin reacțiile tale îmi dau seama cum sunt.
– Nu mă lua ca punct de reper, te rog. Modelele mele de comparație nu fac parte din zona normalului.
– Știu. Tocmai. Te învârți într-o lume în care mi-aș dori să pot intra.
– Nu, nu vrei asta, spun încruntată.
La drept vorbind, e fabuloasă lumea, dar doar s-o vezi și să fii personaj episodic. Pentru o prezență full time e teribil de obositor.
– Ba. E tentant. E lumea celor care vorbesc, spunând altceva.
– Sună a serviciile secrete ce zici tu, mă amuz.
– Dar știi la ce mă refer, se întoarce cu totul spre mine.
Aprob din priviri – normal că știu. Din aceeași pornire prostească de om nebăgat în seamă am început și eu.
– Macină. Dacă nu ești insensibil, impasibil și incoruptibil, nu ai ce căuta acolo. Te vei îmbolnăvi.
– De? se distrează.
– De suflet greu.
Tace. Mă măsoară, dar îl evit. M-am prins în ce-am simțit eu atâta vreme. În ce mai simt și în toate calculele despre intrări și ieșiri din cercuri, în „se poate?”, „te rog!” și „te-aș vrea…”.
– Văd.
– Ce? întreb, readusă pe pământ.
– Că macină. Văd în tine. Ai devenit o femeie superbă, magnifică, electrizantă. Dar ceva din tine s-a pierdut.
Expir fumul încet, ca un oftat. Cam așa.
– Din teamă. Ce eram eu era ușor de cucerit. Nu pot fi cucerită, nu mă pot lăsa păcălită. Așa că…
Se așază pe scaun lângă mine și-și pune mâna peste a mea, pe genunchi. Inspir adânc și mă chinui să nu scot nicio lacrimă. Strigă cineva după noi dinăuntru și mă înviorez. Îi fac cu ochiul și ne ridicăm.
Haide, încă o zi în Paradis…

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s