Scrisoare către…

Azi m-am trezit cu un teribil dor…

Am dormit prost azi-noapte, iubitule. Mi-a fost rău, nu am putut respira, mi-a fost ba cald, ba frig. Am visat aiurea. Nu urât, ci confuz, fragmentat, întrerupt exact atunci când urma să te strâng în brațe. M-am trezit speriată și m-am învelit singură – nu erai aici… Apoi, de dimineață, când soarele se străduia să dea draperiile la o parte, am deschis ochii și mi-am dorit din toată inima să fiu acasă. Acasă, unde miroase a tutun și parfum în timpul săptămânii și unde, sâmbătă dimineață, mă trezește aroma de mâncare bună. Acasă, unde seara înseamnă că ne vedem și weekend-ul devine „temă”. Acolo unde fiecare locșor din oraș mă trimite cu gândul la tine, la noi, la gustul tău, la discuții cu sau fără lacrimi, la planuri de viitor și „Când vii acasă?” de dinainte să fi plecat.

Și am rămas fără aer. Fără bătăi de inimă și, câteva secunde, fără speranță și încredere. Și apoi m-au sufocat toate aceste „fără”-uri și a trebuit să îmi caut viața.

Încă mă așez, iubitule… Încă îmi caut locul. Simt că-l voi găsi acolo, unde tot dau interviuri. Și mai simt că îl voi găsi pentru că te simt. Și știu că pot face orice. Pentru că suntem doi.

Azi m-am trezit cu un teribil dor de liniște…

Anunțuri

O părere la “Scrisoare către…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s