Cutie de rezonanță

Nu ne cunoaștem de fapt. Suntem doi străini aduși împreună de împrejurări. Așa că nu ne vom cunoaște, vreodată, cu adevărat.

În prima zi, în drum spre plajă, am avut îndatorirea de a o îmbrățișa pe fata prietenilor mei. Sau, mai bine zis, pentru că eram pe locurile din spate ale mașinii, eu, ea și el, a trebuit să mă asigur că cea mică va fi în siguranță. Așa că, vrând-nevrând, la fiecare curbă, mâna mea atingea brațul lui. Nu am dat atenție; la un moment dat mi s-a părut că se ferește, că încearcă să se țină departe de pielea mea, dar m-am convins că a fost doar o impresie.

În a doua dimineață, n-a vrut să vină în bucătărie să-și facă o cafea pentru că eram eu acolo. M-am simțit jignită. Suntem amândoi aproape adulți. La ce ne trebuie jocurile astea? Mi-am vazut de cafeaua mea și l-am ignorat deliberat pentru restul dimineții. Aproape de prânz, mi-a blocat trecerea pe scări – eu voiam să cobor și el să urce înapoi.

– Te ajut cu ceva? l-am întrebat, suficient de rece ca să nu caute replici de agățat.

– Mă gândeam că, dacă te privesc suficient de mult acum, îmi vei ierta reacția de dimineață.

Îi întorc un zâmbet. Dacă ai vrut să mă surprinzi, ai reușit.

– O poți și explica? Sunt curioasă cum am reușit să alung un tip din bucătărie.

Ridică din umeri și mă amuz. Explicația asta sună bine, ce să zic. Scutur din cap și încerc să trec pe lângă el, dar nu mă lasă. Mă răsucesc pe călcâie și dau să urc înapoi, dar mă prinde de brat și mă opresc.

– Te-am visat. Toată noaptea. Pe alocuri, te visam în vis, cu ochii deschiși.

– Cu ochii din vis deschiși?

Se oprește și mă privește ciudat, apoi înțelege. Ridică o sprânceană și oftează, teatral, ca să-mi arate că gândesc aiurea.

– Și ce dacă mă visai? Asta nu presupune reciprocitate.

Se dă într-o parte și cobor fără să-l privesc. Nu mai sunt ușoară, nu mai recunosc. Urăsc să mint, să ascund, să am păreri și niciodată certitudini, dar nu vreau cu el… Când mă întorc, e tot acolo, așezat pe o treaptă.

– Mă lași să te sărut? zice dintr-o dată.

– Nu.

– Uite, dacă nu simți nimic, niciun fluture și niciun limbrici, renunț.

E amuzant. De fapt, mă amuz ca să nu am timp să înțeleg cât de tare vreau asta. Mă așez și eu pe trepte, cu două mai jos decât el. Oftez adânc, din tot ce n-am putut striga și nu voi putea niciodată. Curând, îi simt degetele prin părul meu, apoi de-a lungul coloanei, pe umeri, pe gât. Vârfuri de degete, gânduri, urme de voce fără sonor.

– Îmi venea să te răpesc de când am coborât din mașina aia afurisită, bombăne la un moment dat.

– Ai simțit…

– Nu. Am rezonat. Te-am ascultat, te-am simțit, abia așteptam să mă mai atingi și la un moment dat… nu am mai putut.

– Să?

– Să primesc doar atât.

Pufnesc. Ce poveste… Mă ridic și vreau să trec pe lângă el. Rochia lungă mă împiedică, așa că o ridic de deasupra genunchiului și îi ating, din greșeală, fața. Prinde cu degetele marginea fustei și nu pot să mă mișc fără să-mi cadă.

– Lasă-mă. Nu știi ce vrei. Sunt copilării.

– Tu nu înțelegi că aș fi în stare să fug cu tine de aici, să ne aruncăm în mare, să zburăm cu pescărușii, dacă mi-ai cere asta?

– Dar nu îți cer nimic, spun încet, privindu-l de sus, printre gene, deși nu-mi place aparenta superioritate pe care o posed.

– Cere-mi.

Se ridică și-mi prinde fața în mâini. Inspir adânc și-i caut palma cu buzele, până ajung să-i sărut pielea. E un semn de siguranță, e un semn de abandonare, nedefinit pentru mine, dar parcă cert pentru el.

– Hai să ne plimbăm, până nu ne cheamă cineva să bem bere, șoptește cu o glumă care își pierde sensul, pentru că vocea lui are o inflexiune nouă. Aprob din cap și-l las greu să se depărteze de pielea mea, ca să putem coborî.

– Să nu mă abandonezi, ai înțeles? îl ameninț când îmi deschide ușa, blocându-l eu pe el. Poți să pleci, dar nu să mă abandonezi. Nu sunt de pluș, va trebui să-mi spui mereu clar ce se întâmplă.

Mă privește fix câteva clipe, ca și cum ar vrea să înțeleagă, dacă sunt serioasă. Apoi dă scurt din cap și mă sărută.

– Promit pe sărutul ăsta incredibil, șoptește și mă impinge, să ies din clădire.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s