Floare de nu-mă-uita (X)

Azi mă uit la film. Am văzut o prezentare la tv și acum l-am cumpărat. Al meu, pentru vecie. E o poveste de pe la mijlocul secolului trecut, în Statele Unite, deși e filmat recent.

Din păcate pentru el, nu urmăresc acțiunea. Îmi plac costumele, îmi place muzica, iubesc atitudinea oamenilor. Gândul îmi e la scânteia din prima seară dintre mine și Răzvan. Ce joc de copii… La un moment dat, o aud pe mama cum mă strigă, din ușă – a doua oară, se pare, pentru că tonul ei e puțin enervat. Ridic ochii și mă întreabă dacă sunt îmbrăcată decent. O privesc încruntată, încercând să-mi dau seama, pe întuneric, dacă glumește. Răspund, totuși, afirmativ.

– Bine, atunci… Dar numai până adorm eu, bombăne cuiva din spatele ei și se retrage. Mă ridic în picioare – cu cine vorbește? Pun pauză la film și apăs întrerupătorul. Figura lui, palidă, e uimitor de familiară.

Pentru câteva clipe, nu știu cum să mă mișc. Îi citesc gândurile. E obosit, dar îi sclipesc ochii așa cum cred că-mi sclipesc și mie. De dor. Pășește în cameră și închide ușa în urma lui. Dau să zic ceva, dar am nevoie să respir. Tac. Îl privesc. Se apropie de mine și-l îmbrățișez strâns. Apoi se depărtează doar puțin, cât să-mi sărute obrajii, cald, apăsat, voit.

– Ți-am promis că nu te las singură, da?

Dau din cap că da, dar nu mai știu ce să fac. Mă întreabă dacă poate urmări filmul cu mine și-l iau în pat. Acum văd că nu are încălțări și mă întreb cum a convins-o pe mama.

– Ăm… Nu întreba. O conving de vreo 20 de minute că am fost ortodocși cuminți și că doar vreau să te simt lângă mine.

Încep să râd – sună a mama. Pornesc iar filmul și mă fac comodă în brațele lui. Evident că acum nu mai are absolut nicio șansă săracul film. Mă cuibăresc lângă el și încerc să simt tot și să nu mă întreb nimic. Dar nu rezist mult…

– Ai venit în vizită?

– Da. De fapt, mi-am găsit o garsonieră. Pentru vreo două luni, cât mai stai aici.

Aprob din priviri și-l sărut, drept mulțumire. Bine, hai să văd ceva din filmul ăsta…

– Uite, mi-ar plăcea să fi trăit în lumea aia. Să mă fi născut acum 80 de ani.

– Te-ai născut… Și m-am născut și eu și ne-am iubit și atunci.

– Nu-mi amintesc, ridic din umeri, prinsă de ideea sufletului reîntors.

– Dar ai simțit. Cred că ne apropiem unii de alții pentru că ne-am mai apropiat, în alte vieți, și avem încredere. Instinctul ăla…

Îl privesc surprinsă – ideea asta nu mi-a mai spus-o.

– Auzi, zice după vreo zece minute de film. Nu putem să face nimic, nu?

Mă apucă râsul – nicio șansă, aici și acum.

– Nu aș risca. Pereții au urechi.

Dă din cap, serios, apoi mă întoarce – îi admiram fața – și ne uităm la acțiune. Sau la poze…

Anunțuri

4 păreri la “Floare de nu-mă-uita (X)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s